You are currently viewing Dincolo de cortină, omul care a construit lumi, Mc Ranin, aniversat de Teatrul Tony Bulandra

Dincolo de cortină, omul care a construit lumi, Mc Ranin, aniversat de Teatrul Tony Bulandra

Există spectacole pe care le uiți imediat ce ieși din sală și există spectacole pe care le recunoști dintr-o singură imagine. La Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, această identitate vizuală și artistică poartă, de ani buni, semnătura lui Mc Ranin.

De ziua sa, colectivul teatrului i-a transmis un mesaj care depășește formula unei simple felicitări și devine, în fond, o declarație despre omul care a modelat una dintre cele mai puternice identități culturale ale Târgoviștei.

„Regizor, scenograf, director, profesor, creator de lumi și de întâlniri. Dincolo de toate acestea, Mc Ranin este un om care a ales să construiască – spectacole, un teatru, un festival, punți între oameni și culturi…O idee. O emoție. Un drum deschis. O poveste care continuă și după ce cortina cade”, este descrierea prin care colegii săi surprind moștenirea artistică pe care managerul teatrului o construiește de-a lungul timpului.

În mesajul aniversar, urările nu sunt doar pentru noi spectacole și proiecte, ci și pentru păstrarea acelei neliniști creatoare care stă la baza artei.

„Îi dorim lui Mc Ranin să-și păstreze neliniștea de a căuta, bucuria de a descoperi și puterea de a transforma ideile în lumi. Iar dintre toate rolurile pe care i le-a dat viața, să rămână mereu aproape de cel mai important: omul”, au transmis reprezentanții Teatrului Tony Bulandra.

Într-un oraș în care teatrul a devenit, în ultimele decenii, unul dintre cele mai puternice repere culturale, numele lui Mc Ranin este legat de spectacole care au surprins, au provocat și au făcut ca scena din Târgoviște să fie recunoscută dincolo de granițele județului. Astăzi, aniversarea sa este și un prilej de a recunoaște contribuția unui artist care a făcut din fiecare cortină ridicată începutul unei lumi noi.

AUTOR: F.S.