You are currently viewing Incendiu puternic de vegetație în zona Romlux! Pompierii au intervenit!

Incendiu puternic de vegetație în zona Romlux! Pompierii au intervenit!

La data de 18 august 2026, în jurul orei 13:57, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în municipiul Târgoviște.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 10000 de metri pătrați de vegetație uscată. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Echipajele de urgență au acționat pentru localizarea și lichidarea focarului, intervenția fiind îngreunată de degajările mari de fum.