You are currently viewing Autoritățile construiesc un dig pe Dunăre pentru a devia apa necesară răcirii reactoarelor de la Centrala nucleară de la Cernavodă

Autoritățile construiesc un dig pe Dunăre pentru a devia apa necesară răcirii reactoarelor de la Centrala nucleară de la Cernavodă

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o serie de intervenții în regim de urgență pentru răcirea reactoarelor de la Centrala Nuclearelectrică (CNE) Cernavodă, pe fondul celui mai scăzut debit pe Dunăre din istoria recentă, potrivit unui comunicat al guvernului.

CNSU a aprobat continuarea dragării în zona Cernavodă, construirea unui epiu pe Dunărea Veche pentru devierea unei părți din apă spre canalul Dunăre-Marea Neagră și eliberarea suplimentară de apă din acumulările de pe râul Olt.

Începând de sâmbătă, Hidroelectrica va suplimenta debitul cu o medie de 50 mc/s timp de cinci zile. Dacă va fi nevoie de apă suplimentară, Administrația Canalelor Navigabile va elibera apă din canalul Dunăre-Marea Neagră către priza de apă a CNE Cernavodă, la solicitarea centralei.

Una dintre măsurile aprobate este continuarea lucrărilor de dragare a Dunării în regim de urgență, în zona Cernavodă, operațiunile fiind realizate de Administrația Fluvială a Dunării de Jos împreună cu Administrația Națională Apele Române.

Autoritățile vor interveni și pe cursul Dunării Vechi. Apele Române urmează să construiască aici un epiu, o structură destinată să devieze o parte din debit către canalul Dunăre-Marea Neagră. Apa ar urma astfel să ajungă în zona care asigură priza de apă pentru sistemele de răcire ale CNE Cernavodă.

Ministerul Apărării anunță că un detașament al Direcției Hidrografice Maritime “Comandor Alexandru Cătuneanu” a început cercetarea hidrografica în bazinul Dunării, în raionul Cernavodă. Specialiștii armatei execută măsurători topobatimetrice și geodezice pentru evaluarea configurației albiei și identificarea zonelor în care sunt necesare intervenții. De asemenea, scafandri militari vor participa la lucrări subacvatice.

Editor: IFA