You are currently viewing Dâmbovița Mall sărbătorește 6 ani în mijlocul comunității. Concert, muzică live și o petrecere până la miezul nopții

Dâmbovița Mall sărbătorește 6 ani în mijlocul comunității. Concert, muzică live și o petrecere până la miezul nopții

Dâmbovița Mall împlinește șase ani de când și-a deschis porțile, iar aniversarea este marcată în acest weekend printr-o serie de evenimente dedicate comunității. Activitățile au început încă de vineri, iar astăzi, după o zi în care cei mici au fost în centrul atenției, seara schimbă registrul: urmează muzică live, concert și petrecere până la miezul nopții.

Programul de seară începe la ora 19:00, pe terasa de la etajul 1, cu DJ Laur & MC George, care vor da startul petrecerii aniversare.

De la ora 21:00, Olivia Addams va urca pe scenă pentru un concert live, iar de la ora 22:00 atmosfera va continua cu Donia Sax și un show live de saxofon.

Aniversarea vine și cu o cinste din partea casei: organizatorii anunță un Open Bar cu 600 de cocktailuri gratuite, oferite în limita stocului disponibil.

Petrecerea continuă până la miezul nopții, iar accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Ajuns la cea de-a șasea aniversare, Dâmbovița Mall a ales astfel un weekend întreg de evenimente pentru a marca momentul, de la activități pentru copii și familii până la seara de muzică și distracție programată astăzi.

AUTOR: F.S.