You are currently viewing Muntele, plin de turiști, dar și de gunoaie. Ce au constatat salvamontiștii dâmbovițeni pe trasee

Muntele, plin de turiști, dar și de gunoaie. Ce au constatat salvamontiștii dâmbovițeni pe trasee

Salvamontiștii dâmbovițeni au avut, sâmbătă, o zi cu activitate intensă în zona montană a județului. Echipele Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița au fost împărțite în mai multe puncte, atât pentru patrularea traseelor turistice, cât și pentru pregătirea viitorilor salvatori montani și asigurarea permanenței pentru eventuale intervenții.

Una dintre patrule a parcurs traseul Padina – Vârful Omu – Culmea Doamnelor – Padina, în timp ce o altă echipă a acționat în zona Zănoaga – Scropoasa.

În paralel, a continuat pregătirea intensivă a aspiranților care urmează să participe, începând de săptămâna viitoare, la Etapa de Evaluare Națională Salvamont. La sediu a fost asigurată permanența pentru coordonarea și gestionarea eventualelor situații de urgență.

Dincolo de activitatea obișnuită, salvatorii montani au semnalat însă o problemă pe care au întâlnit-o în teren: cantități mari de gunoaie lăsate pe traseele turistice.

„Un aspect care ne-a atras atenția astăzi: am găsit foarte multe gunoaie pe traseele turistice”, au transmis reprezentanții Salvamont-Salvaspeo Dâmbovița.

Mesajul adresat celor care aleg muntele pentru drumeții este unul cât se poate de simplu: „Ceea ce aduceți cu voi în munte, luați și înapoi.”

Într-o perioadă în care traseele montane sunt intens căutate, inclusiv ca refugiu în zilele caniculare, salvamontiștii reamintesc astfel că respectarea muntelui nu ține doar de siguranța pe traseu, ci și de felul în care acesta este lăsat.

AUTOR: F.S.