Nisipul ștrandului de la Complexul Turistic de Natație Târgoviște nu este doar loc de relaxare în această perioadă. Aici se antrenează sportivii târgovișteni care practică luptele pe plajă și se pregătesc pentru competițiile importante care urmează.
Pregătirea este coordonată de Georgiana și Marin Filip, antrenori ai loturilor naționale, iar antrenamentele sunt orientate spre performanță și continuarea seriei de rezultate obținute în ultimii ani.
Sportivii târgovișteni au reușit să urce constant pe podium la competițiile de lupte pe plajă, atât la nivel național, cât și internațional, medaliile cucerite confirmând valoarea unei școli de lupte cu rezultate importante.
Antrenamentele pe nisip au particularitățile lor și solicită suplimentar forța, echilibrul, viteza de reacție și rezistența sportivilor, fiind în același timp mediul în care aceștia trebuie să-și perfecționeze tehnica pentru concursurile de beach wrestling.
Astfel, într-un loc asociat în primul rând cu relaxarea, pentru luptătorii târgovișteni se muncește deja cu gândul la următoarele podiumuri.
AUTOR: F.S.














