You are currently viewing Acces modificat temporar la Dispensarul TBC din Târgoviște. Intrarea se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Acces modificat temporar la Dispensarul TBC din Târgoviște. Intrarea se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Pacienții care se adresează Dispensarului TBC din Târgoviște trebuie să știe că, pe perioada lucrărilor de reabilitare, accesul în unitate se face pe un traseu diferit.

Potrivit Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, accesul la dispensarul situat pe strada I.C. Brătianu nr. 4 este permis, temporar, exclusiv pietonal, din Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.

Modificarea este necesară pentru ca lucrările de reabilitare să se poată desfășura în condiții de siguranță.

Pacienții, aparținătorii și celelalte persoane care se deplasează la Dispensarul TBC sunt rugate să folosească traseul indicat și să respecte semnalizarea amplasată în zonă.

Măsura este temporară și va fi menținută doar pe durata desfășurării lucrărilor.

AUTOR: F.S.