You are currently viewing Lucrările la Școala din Bechinești – Finta au fost finalizate. Primarul Florentin Oprea: Este despre siguranța copiilor și despre condiții mai bune pentru educație

Lucrările la Școala din Bechinești – Finta au fost finalizate. Primarul Florentin Oprea: Este despre siguranța copiilor și despre condiții mai bune pentru educație

Lucrările de reabilitare energetică a școlii din Bechinești, comuna Finta, au fost finalizate. Investiția realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență aduce schimbări importante atât la nivelul clădirii, cât și al sistemelor utilizate pentru reducerea consumului de energie.

Proiectul a inclus consolidarea structurii, refacerea acoperișului, înlocuirea tâmplăriei și realizarea izolației termice. Școala a fost dotată, de asemenea, cu pompe de căldură de adâncime și panouri fotovoltaice, soluții care ar trebui să reducă necesarul de energie și costurile de funcționare.

Finalizarea investiției a fost anunțată de primarul comunei Finta, Florentin Oprea, care spune că modernizarea infrastructurii școlare a reprezentat una dintre direcțiile urmărite de administrația locală în ultimii ani.

„Nu este doar despre o clădire renovată. Este despre siguranța copiilor, despre condiții mai bune pentru educație și despre respectul pe care îl datorăm generațiilor viitoare”, a transmis Florentin Oprea.

Primarul precizează că proiectele de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ din Finta au fost demarate încă din primul său mandat, iar investiția de la Bechinești este una dintre cele ajunse acum la final.

Odată cu încheierea lucrărilor, elevii vor beneficia de o clădire consolidată, eficientizată energetic și adaptată unor condiții moderne de studiu.

Educația a fost și rămâne o prioritate. Încă din primul meu mandat am început proiectele de reabilitare și modernizare a infrastructurii educaționale din comuna noastră, iar astăzi am satisfacția de a vedea aceste investiții finalizate”, a mai precizat edilul comunei Finta.

AUTOR: F.S.