Un conducător tradițional ugandez, cel mai tânăr monarh din lume, a murit la vârsta de 34 de ani, a anunțat prim-ministrul său.
Este vorba despre Oyo Nyimba Kabamba Iguru Rukidi IV, care a devenit rege al Tooro, în vestul Ugandei, la doar trei ani, în 1995, după moartea tatălui său.
Regatul Tooro nu a dezvăluit cauza morții regelui Oyo, dar un ministru din guvernul ugandez a fost citat în presa locală, declarând că acesta era în stare gravă și că solicita tratament în SUA.
Deși Uganda este guvernată de un președinte și un parlament aleși, are mai multe regate tradiționale care continuă să aibă o influență culturală semnificativă, în ciuda faptului că nu au putere politică.
Oyo, inclus în Cartea Recordurilor Guinness drept cel mai tânăr monarh domnitor din lume, a domnit peste peste două milioane de oameni. El a fost al 13-lea monarh al unui regat fondat la începutul secolului al XIX-lea.
Editor: IFA














