You are currently viewing Ambrozia, îndepărtată cu sprijinul administrației locale, la Butimanu

Ambrozia, îndepărtată cu sprijinul administrației locale, la Butimanu

Administrația locală din Butimanu anunță că a început combaterea ambroziei în zonele din comună în care planta a fost identificată, prin lucrări de cosire și îndepărtare. Primarul Gabriel Dragnea a informat locuitorii cu privire la intervențiile desfășurate în această perioadă, când polenul de ambrozie poate crea probleme serioase persoanelor alergice.

„La nivelul comunei, au fost întreprinse măsuri pentru combaterea ambroziei, prin efectuarea lucrărilor de cosire și îndepărtare a acesteia din zonele în care a fost identificată”, se arată în informarea transmisă de edil.

Ambrozia este una dintre plantele cu un puternic potențial alergen, iar polenul său poate provoca strănut, congestie nazală, iritații ale ochilor și, în unele cazuri, dificultăți de respirație.

Potrivit administrației locale, intervențiile au ca scop atât limitarea răspândirii plantei, cât și protejarea sănătății locuitorilor comunei.

AUTOR: F.S.