La data de 31 august a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 54 de ani, din comuna Buciumeni, a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în noaptea de 15 august a.c., în jurul orei 02:35, bărbatul ar fi pătruns, fără drept, prin forțarea ușii de acces, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Târgoviște și ar fi sustras mai multe pachete de țigări.
Ulterior, în jurul orei 03:10, ar fi revenit în incinta aceleiași societăți comerciale și ar fi sustras alte pachete de țigări.
Pe parcursul zilei de astăzi, 1 septembrie a.c., cel în cauză va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de prezumției de nevinovăție.
IPJ DÂMBOVIȚA














