Primarul comunei Voinești, Gabriel Sandu, își începe raportul de activitate pentru luna august mai puțin administrativ decât ne-a obișnuit un asemenea document. Înaintea bilanțului proiectelor derulate în comună, edilul face o radiografie critică a situației economice, sociale și politice din România, pe fondul unei veri marcate de caniculă și secetă, dar și al unei perioade pe care o descrie ca fiind dominată de crize succesive.
De la dificultățile economice și creșterea costurilor de trai până la războaiele din apropierea României și instabilitatea politică internă, Gabriel Sandu vorbește despre o societate tot mai apăsată de nesiguranță și despre o clasă politică incapabilă, în opinia sa, să ofere răspunsurile așteptate de oameni.
„Trecem de la o zi la alta, de la o criză la alta. Avem criză energetică, avem criză carburanților, avem criză economică, avem criză guvernamentală cu guvern interimar de peste 100 zile, avem parte numai de crize. De bunăstare nimeni nu pomenește nimic! Cred că suntem pedepsiți”, scrie primarul comunei Voinești.
Tonul devine și mai tranșant atunci când analiza ajunge la reprezentarea politică și la calitatea celor care ocupă funcții publice. Gabriel Sandu reclamă lipsa unor lideri puternici și critică disputa permanentă dintre partide, într-un moment în care, spune el, preocupările oamenilor sunt cu totul altele.
„Ne lipsesc oamenii de stat, ne lipsesc politicienii puternici, ne lipsesc deputații și senatorii știutori de carte și pentru toate acestea trăim într-o batjocură totală. Toți fac politică și dau vina unii pe alții încercând să puncteze decisiv. Realitatea este că poporul român este scârbit până în măduva oaselor de tot și de toate”, este concluzia dură a edilului.
Din acest tablou general, Gabriel Sandu mută apoi discuția spre Voinești, unde administrația locală încearcă, spune acesta, să ducă la capăt proiectele aflate în derulare.
Cel mai important rezultat consemnat în august este recepția finală a proiectului de asfaltare a tuturor străzilor din satul Oncești, o investiție de 5,6 milioane de lei realizată în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița. Contribuția CJD a fost de 2,5 milioane de lei, iar cea a Consiliului Local Voinești, de 3,1 milioane de lei. „Putem spune acum că și satul Oncești este asfaltat în totalitate”, precizează primarul.
În paralel, administrația se află în procedura de achiziție pentru transformarea fostei școli din Gemenea Brătulești într-o grădiniță cu program prelungit, proiect cu finanțare europeană în valoare de 3,6 milioane de lei și o perioadă de execuție de 24 de luni.
La Manga a fost semnat contractul pentru construirea unei case mortuare, investiție de 960.000 de lei finanțată prin GAL „Valea Ialomiței”. Începerea efectivă a lucrărilor depinde însă de avizarea contractului de către AFIR.
În august au fost înlocuite și două porțiuni ale rețelei de apă potabilă, pe strada Soarelui din Izvoarele și strada Cândea din Gemenea Brătulești, după apariția repetată a unor avarii. Primăria a cumpărat materialele cu 13.000 de lei, iar lucrările au fost executate în regie proprie de angajații compartimentului administrativ-gospodăresc.
Tot în ultima lună de vară, Primăria Voinești a depus spre evaluare un proiect european pentru realizarea unor stații de încărcare pentru vehicule electrice în satul Oncești, pe DJ 712B. Proiectul se află deocamdată în etapa de evaluare, administrația așteptând decizia privind finanțarea.
AUTOR: F.S.














