Autoritatea Electorală Permanentă a prezentat ultimele date în privința votului prin corespondență, dar și votul la secție din diaspora, pentru alegerile parlamentare din acest an. Aceste date prezentate de AEP vin ca urmare a înscrierilor pe portalul www.votstrainatate.ro.
Peste 7.000 de alegători români din străinătate s-au înregistrat pentru votul prin corespondenţă pe portalul www.votstrainatate.ro până marţi, la ora 12,00, iar pentru votul la secţie s-au înscris peste 2.000 de cetăţeni români din diaspora, informează Autoritatea Electorală Permanentă.
De asemenea, AEP reaminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat la data de 1 aprilie 2020 şi ar fi urmat să se încheie odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale, adică în data de 21 septembrie 2020.
Amintim că, o propunere legislativă aprobată de Parlament prevede prelungirea acestui termen cu 30 de zile, măsură care va intra în vigoare după promulgarea legii şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României.
„În condiţiile în care multe state – şi de la nivelul Uniunii Europene, dar şi din afara spaţiului european – vor interzice înfiinţarea de secţii de votare atât în afara misiunilor diplomatice, cât şi în interiorul acestora, le recomand tuturor românilor din diaspora să opteze pentru votul prin corespondenţă, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanţă, fără costuri şi fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de coronavirus”, a declarat preşedintele AEP, conform sursei citate.














