În urma activității desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Butimanu, la data de 08 septembrie a.c., a fost dispusă pe bază de ordonanță de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, din localitatea Iazu.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiuniunilor de ultraj și refuzul de la prelevarea de mostre biologice.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, la data de 07 septembrie a.c., în jurul orei 22:15, polițiștii au oprit pentru control, în localitatea Iazu, un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din aceeași localitate.
Polițiștii i-au solicitat șoferului testarea cu aparatul alcooltest, moment în care acesta ar fi refuzat, fiind însă de acord cu prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței alcoolului în organism.
Pe traseul spre unitatea spitalicească, bărbatul ar fi manifestat un comportament violent față de polițiști și ar fi coborât din autospecială, fără permisiune, cu intenția clară de a se sustrage recoltării de probe biologice. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, în scopul interceptării și imobilizării, însă, bărbatul l-ar fi agresat fizic pe unu dintre polițiști și l-ar fi amenințat cu suprimarea vieții.
Pe parcursul zilei de astăzi, cel în cauză va fi prezentat magistraților în vederea dispiunerii unei măsuri preventive.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
IPJ DÂMBOVIȚA














