PSD Dâmbovița a reluat conferințele de presă și continuă procesul de reorganizare început la nivelul structurilor locale. Potrivit președintelui organizației județene, Corneliu Ștefan, până în prezent au avut loc alegeri în 30 de organizații locale, iar procesul va continua de săptămâna aceasta și în celelalte.
Alegeri au fost organizate și în structurile județene ale femeilor, pensionarilor și tinerilor social-democrați, precum și în PES. Corneliu Ștefan spune că obiectivul este pregătirea echipei pentru scrutinurile din 2028, într-un context național marcat de criza politică declanșată după demiterea Guvernului Bolojan, prin moțiune de cenzură, în luna mai. România este în continuare condusă de un Executiv interimar.
„Reconstrucția organizației vine într-un moment politic important. Guvernul Bolojan a căzut din cauza propriilor măsuri, iar PSD nu putea să ignore ceea ce ne spuneau oamenii. Dacă se va ajunge la alegeri anticipate, suntem pregătiți”, a transmis președintele PSD Dâmbovița.
Corneliu Ștefan a adus în discuție și efectele pe care, în opinia sa, situația politică și deciziile luate la nivel central le au asupra județului. Acesta a vorbit despre investiții finanțate prin Programul „Anghel Saligny”, probleme privind finanțarea DGASPC și a proiectelor europene și a susținut că aproximativ 230 de milioane de lei lipsesc Consiliului Județean pentru închiderea bugetului.
Un alt subiect abordat a fost Dâmbovița Arena. Liderul PSD Dâmbovița susține că proiectul privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici este scos de mai multe luni de pe ordinea de zi a Guvernului și reclamă un tratament diferit față de alte investiții similare.
„Pentru Dâmbovița nu se găsesc bani, dar pentru alte patru stadioane s-au găsit peste un miliard de lei”, a afirmat Corneliu Ștefan.
„Dâmbovița are nevoie de proiecte care merg mai departe și de instituții care funcționează. Nu de jocuri politice”, a mai transmis președintele PSD Dâmbovița.
AUTOR: F.S.














