You are currently viewing Ghidul Programului pentru baterii a fost publicat în Monitorul Oficial

Ghidul Programului pentru baterii a fost publicat în Monitorul Oficial

Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al României, după ample consultări publice.

Programul are un buget de 400 de milioane de lei și se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator. Finanțarea acordată de AFM poate acoperi cel mult 75% din valoarea proiectului, fără a depăși 15.000 de lei, TVA inclusă.

Principalele modificări introduse în urma consultării publice sunt:

  • capacitatea minimă eligibilă a sistemului de stocare a fost redusă de la 12 kWh la 10 kWh;
  • standardul de cost maxim eligibil a fost majorat de la 1.250 de lei/kWh la 1.500 de lei/kWh, TVA inclusă;
  • a fost eliminat criteriul de punctaj raportat la puterea instalației fotovoltaice, care putea avantaja sistemele de mari dimensiuni;
  • punctajul este acordat în funcție de contribuția proprie și de capacitatea sistemului de stocare, fiecare criteriu având maximum 50 de puncte;
  • pentru capacitatea de stocare, punctajul maxim se obține la 20 kWh. Sistemele cu o capacitate mai mare nu primesc puncte suplimentare, iar finanțarea AFM rămâne plafonată la 15.000 de lei;
  • deținerea unei baterii instalate anterior nu mai reprezintă, prin ea însăși, un criteriu de neeligibilitate;
  • cerința minimă privind durata de funcționare a bateriei a crescut de la 3.000 la 5.000 de cicluri de încărcare-descărcare;
  • sistemele finanțate trebuie să includă un sistem de gestionare a bateriei – BMS – care monitorizează parametrii esențiali și protejează echipamentul;
  • sistemul trebuie să permită încărcarea automată a bateriei din surplusul de energie produs de instalația fotovoltaică;
  • a fost eliminată formularea generală privind accesul unor „persoane autorizate” la datele referitoare la energia produsă, stocată și utilizată în gospodărie;
  • factura de energie electrică depusă la înscriere poate avea o vechime de cel mult șase luni, față de trei luni în proiectul inițial.

Programul finanțează instalarea unor capacități noi de stocare. Persoanele care au beneficiat anterior de alte programe de sprijin pot solicita finanțare în aceleași condiții ca ceilalți prosumatori. Finanțarea anterioară nu asigură niciun avantaj la selecție, iar acordarea de două ori a unei finanțări publice pentru aceleași cheltuieli este interzisă.

Selecția proiectelor nu va fi realizată pe principiul „primul venit, primul servit”. După închiderea sesiunii, proiectele vor fi ordonate în funcție de punctaj și selectate în limita bugetului disponibil.

În zilele următoare, Administrația Fondului pentru Mediu va comunica perioada de înscriere și detaliile operaționale ale sesiunii de finanțare.

Editor: IFA