Știu, știu. S-au scris deja foarte multe știri despre tabloul „Iris” al lui Claude Monet și despre faptul că va ajunge la licitație. Probabil că, dacă deschizi internetul în aceste zile, dai de Monet înainte să apuci să-ți bei cafeaua. Dar, sincer, când un asemenea tablou iese la lumină după ce a stat aproape un secol departe de ochii publicului, parcă nu poți să nu scrii și tu două-trei vorbe. Sau, în cazul meu, vreo șase sute.
Așadar, da, trebuia să scriu și eu despre momentul acesta.
Povestea este una dintre acelea care fac lumea artei să pară uneori desprinsă dintr-un roman. „Iris”, pictat de Monet în 1924–1925, la Giverny, în ultimii ani ai vieții artistului, urmează să fie scos la licitație la Sotheby’s Paris pe 22 octombrie 2026. Estimarea este cuprinsă între 22 și 30 de milioane de euro, iar suma de pornire nu este singurul lucru care atrage atenția. Tabloul este considerat cea mai mare lucrare din celebra serie „Iris” ajunsă vreodată pe piață. Dar partea cu adevărat interesantă este alta: publicul aproape că nu l-a văzut niciodată. Lucrarea a rămas în colecția familiei Schlumberger după ce a fost cumpărată de Jeanne Schlumberger, o colecționară franceză cunoscută pentru gustul ei aparte. Tabloul a stat în reședința familiei din Paris și nu a fost împrumutat muzeelor pentru expoziții. Practic, în timp ce alte opere de Monet au devenit vedete internaționale, acest „Iris” a dus o viață mult mai discretă. Atât de discretă, încât era cunoscut publicului mai degrabă printr-o fotografie alb-negru.
Și uite cum, după aproximativ o sută de ani, florile lui Monet ies din nou în lume.
Tabloul are dimensiuni impresionante: aproximativ 160 pe 180 de centimetri. Este realizat în perioada târzie a artistului, când pictura lui Monet devenea tot mai liberă, mai îndrăzneață și, pentru unii dintre contemporanii săi, chiar greu de înțeles. Astăzi, tocmai această perioadă este privită cu un interes enorm, iar lucrările târzii ale lui Monet sunt extrem de căutate. Mai este ceva care mi se pare fascinant: starea în care s-a păstrat pictura. Potrivit informațiilor prezentate de Sotheby’s, „Iris” nu a fost căptușit și nici lăcuit, iar specialiștii vorbesc despre o stare de conservare excepțională. Cu alte cuvinte, avem în față nu doar o lucrare celebră a unui mare pictor, ci și una care a fost ferită, timp de decenii, de circuitul obișnuit al muzeelor și expozițiilor.
„Iris” nu vine singur la această petrecere artistică. Licitația din 22 octombrie va cuprinde 28 de opere provenite din colecția Jeanne Schlumberger, iar valoarea totală estimată depășește 40 de milioane de euro. Printre acestea se află alte lucrări de Monet, Cézanne, Gustave Moreau, Gustave Courbet și Camille Claudel.
Momentul este cu atât mai interesant cu cât 2026 marchează centenarul morții lui Claude Monet. Așadar, artistul care ne-a lăsat nuferi, grădini, poduri și flori pictate în toate stările posibile ale luminii revine în centrul atenției exact într-un an aniversar. Nu știm încă unde va ajunge „Iris” după licitație. Știm însă că, după atâția ani petrecuți departe de ochii publicului, tabloul are acum parte de o intrare în scenă pe măsura poveștii sale. Și da, internetul a scris deja despre el. Mult. Dar unele povești sunt pur și simplu prea frumoase ca să le lași să treacă fără să spui și tu: uite, Monet mai avea un secret ascuns prin grădină!
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.














