You are currently viewing Siegfried Mureşan: PSD nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice în care ne aflăm

Siegfried Mureşan: PSD nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice în care ne aflăm

Astăzi, șeful PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că partidul pe care îl conduce a luat decizia de a nu susține guvernul propus de Siegfried Mureșan, ceea ce l-a determinat pe acesta să spună că PSD nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice în care se află România.

„Înainte să vadă programul nostru de guvernare şi înainte să existe un dialog pe priorităţile României, conducerea PSD a transmis deja membrilor săi de partid să nu susţină guvernul pe care îl propunem. Prin acest mesaj, actuala conducere a partidului transmite că nu îşi doreşte soluţionarea crizei politice în care ne aflăm”, scrie premierul desemnat pe Facebook.

El arată că priorităţile sale de guvernare au un scop final clar, pe care, în mod normal, şi PSD ar trebui să îl susţină: creşterea sustenabilă, pe termen lung, a nivelului de trai al românilor.

„Pentru aceasta, programul de guvernare la care lucrăm în aceste zile va cuprinde: măsuri pentru reformarea companiilor de stat, astfel încât acestea să aducă beneficii oamenilor, nu să consume banii românilor pentru finanţarea sinecurilor de partid; o administraţie publică puternică şi eficientă, care să ofere servicii publice la standarde europene; o guvernare predictibilă, profesionistă, bazată pe reguli clare, fără schimbări de pe o zi pe alta, dictate de interesele partidelor; utilizarea responsabilă a banului public, pentru a avea resursele necesare cu care să finanţăm creşterea nivelului de trai al oamenilor; întărirea securităţii, fiindcă putem garanta bunăstarea românilor doar dacă aceştia se simt, înainte de toate, în siguranţă. La fel, investitorii vin în ţara noastră doar dacă aceasta este sigură şi stabilă; o voce puternică pe plan european, fiindcă marile provocări cu care ne confruntăm – apărarea şi securitatea, ascensiunea inteligenţei artificiale, competitivitatea şi combaterea schimbărilor climatice – vor putea fi soluţionate doar la nivel european. Niciun stat european nu poate să gestioneze singur aceste provocări. Iar deciziile europene pe aceste priorităţi pot fi influenţate în interesul României doar dacă avem un guvern capabil să-şi impună punctul de vedere în Europa”, scrie Mureşan în mesaj.

 „România are nevoie de un guvern. PSD are de ales: susţine acest guvern, ceea ce va duce la deblocarea crizei politice în mai puţin de o săptămână, respinge guvernul şi prelungeşte pe perioadă nedeterminată criza pe care a declanşat-o acum 5 luni printr-o moţiune de cenzură”, transmite Siegfried Mureşan.

Editor: IFA