You are currently viewing Au început lucrările la două proiecte pentru Spitalul Municipal Moreni. Investiții de aproape 9 milioane de euro

Au început lucrările la două proiecte pentru Spitalul Municipal Moreni. Investiții de aproape 9 milioane de euro

Două investiții importante pentru infrastructura medicală din Moreni au intrat în etapa de execuție. Primarul municipiului, Gabriel Purcaru, a anunțat începerea lucrărilor pentru construirea unui centru de îngrijiri paliative și pentru dezvoltarea serviciilor destinate pacienților critici și politraumatizați.

Primul proiect vizează construirea unui Centru de îngrijiri paliative în cadrul Spitalului Municipal Moreni și are o valoare de 3,63 milioane de euro. Noua investiție este destinată dezvoltării serviciilor medicale pentru pacienții care au nevoie de îngrijire paliativă.

Cel de-al doilea proiect, cu o valoare de 5,2 milioane de euro, urmărește creșterea eficacității serviciilor medicale acordate pacienților critici politraumă în cadrul aceluiași spital.

Împreună, cele două investiții ajung la aproximativ 8,83 milioane de euro și vizează două zone distincte ale serviciilor oferite de Spitalul Municipal Moreni: îngrijirea paliativă și intervenția medicală pentru pacienții aflați în stare critică.

„Astăzi au început lucrările de execuție în cadrul a două mari proiecte de modernizare a infrastructurii și sistemului sanitar din municipiul Moreni”, a anunțat primarul Gabriel Purcaru.

AUTOR: F.S.