La aproape 20 de grade și cu soarele încă generos, gândul la clăpari, schiuri și pârtii acoperite de zăpadă poate părea puțin grăbit. Dar tocmai acum, înainte ca iarna să devină o preocupare serioasă, este momentul bun să ne gândim unde vrem să ne petrecem vacanțele sezonului rece. Mai ales dacă vrem să avem de unde alege la cazare și să prindem ofertele bune înaintea perioadelor aglomerate.
Pentru turiștii din România, Bulgaria rămâne una dintre variantele accesibile pentru o vacanță la schi fără un drum până în Alpi. Bansko, Borovets și Pamporovo combină domenii schiabile bine dezvoltate, instalații de transport pe cablu, hoteluri pentru bugete diferite și distanțe care permit călătoria cu mașina.
Irina și Adrian de la eSejur Travel Agency ne mută, așadar, săptămâna aceasta gândul de la ultimele zile blânde de toamnă către prima zăpadă și ne ajută să alegem între cele trei mari stațiuni de schi din Bulgaria. Pentru că Bansko, Borovets și Pamporovo nu oferă aceeași experiență, iar alegerea potrivită depinde de ce cauți de la o vacanță de iarnă.
Sezonul de schi se întinde, în mod obișnuit, din decembrie până în martie, ceea ce pune pe hartă mai multe perioade potrivite pentru o escapadă: sărbătorile de iarnă, Revelionul, vacanța copiilor sau pur și simplu un weekend prelungit pe pârtie.
Un alt avantaj important pentru turiștii din sudul țării este distanța. Din București sunt aproximativ 443 km până la Borovets, 440 km până la Pamporovo și 541 km până la Bansko, astfel că toate trei pot fi luate în calcul pentru o vacanță la care ajungi cu propria mașină.
Analiza detaliată a stațiunilor: Bansko, Borovets și Pamporovo
- Bansko – Capitala iernii din Munții Pirin
Bansko este cea mai modernă și cosmopolită stațiune din Balcani. Combină un domeniu schiabil vast cu farmecul unui oraș istoric protejat de UNESCO.
- Avantaje principale: Instalații de cablu ultra-moderne (telegondolă rapidă, telescaune de mare capacitate), un parc alpin extins, posibilități fantastice de distracție après-ski și restaurante tradiționale (mehana).
- Domeniu schiabil & pârtii: Aprox. 75 km de pârtii. Structură: 35% ușoare (albastre), 40% medii (roșii), 25% dificile/avansați (neagre, inclusiv celebra pârtie Alberto Tomba). Altitudinea maximă ajunge la 2.600 m.
- Capacitate hotelieră: Peste peste 150 de unități de cazare (de la aparthoteluri de buget până la ansambluri de 5 stele cu SPA-uri de top). Agenția eSejur din Târgoviște are selectate aproximativ 60 de hoteluri și aparthoteluri in Bansko de cea mai bună calitate, majoritatea fiind vizitate de către personalul agenției.
Bansko este stațiunea ideală pentru întreaga familie, având în vedere faptul că și persoanele ce nu doresc să meargă pe pârtia de schi au numeroase activități disponibile. Majoritatea hotelurilor de 4* și toate hotelurile de 5* din Bansko au centre SPA foarte bine dezvoltate de includ piscină interioară, saună, hamam, etc. Aceste facilități deja incluse in tarif vin și completează de minune o vacanță într-o stațiune de munte. Orașul vechi Bansko este impresionant prin arhitectura deosebită, biserica veche din centru fiind un obiectiv de neratat. Și restaurantele tradiționale din Bansko, renumitele MEHANA, sunt recunoscute pentru mâncarea deosebită, servirea promptă și atmosfera unică.
- Borovets – Tradiție alpină la poalele Marelui Musala
Cea mai veche stațiune de schi din Bulgaria (fondată în 1896) este situată în Munții Rila, înconjurată de păduri seculare de conifere.
- Avantaje principale: Proximitate excelentă față de graniță, facilități excelente pentru schi nocturn, școli de schi recunoscute la nivel european și un domeniu concentrat direct lângă zona hotelieră.
- Domeniu schiabil & pârtii: Aprox. 58 km de pârtii. Structură: 40% ușoare, 40% medii, 20% dificile. Este împărțită în 3 zone (Sitnyakovo, Yastrebets și Markudjik).
- Capacitate hotelieră: Peste 50 de hoteluri și complexe de cabane montane. eSejur recomandă în cunoștință de cauză 15 hoteluri dintre cele mai bune.
Borovets este stațiunea ideală pentru cei ce iubesc iarna. Aflat la o altitudine mai ridicată (1390 m) zăpada este de obicei garantată, iar pădurea in care se află stațiunea te duce cu gândul la poveștile cu Albă ca Zăpada.
- Pamporovo – Perla însorită din Munții Rodopi
Așezată în sudul țării, Pamporovo este renumită pentru numărul mare de zile însorite pe parcursul iernii și microclimatul blând.
- Avantaje principale: Ideală pentru familii și începători, pârtii late și bine îngrijite, peisaje alpine spectaculoase și un mediu relaxant.
- Domeniu schiabil & Pârtii: Aprox. 43 km de pârtii (conectate și cu zona Mechi Chal – Chepelare). Structură: 45% ușoare/verzi, 35% medii, 20% dificile.
- Capacitate hotelieră: Peste 30 de unități de cazare și resorturi de vacanță. Agenții de turism de la eSejur recomandă 10 hoteluri vizitate personal de către aceștia.
După o zi pe pârtie, confortul face diferența
Indiferent dacă alegerea finală este Bansko, Borovets sau Pamporovo, și tipul de cazare poate schimba experiența unei vacanțe la schi. În toate cele trei stațiuni există variante pentru stiluri și bugete diferite, de la apart-hoteluri fără servicii de masă până la hoteluri cu mic dejun, demipensiune sau, în anumite cazuri, All Inclusive.
Pentru cei care vor să petreacă însă cât mai mult timp pe pârtie, demipensiunea rămâne una dintre cele mai practice alegeri. Micul dejun îți permite să începi ziua devreme, fără alte opriri, iar după ore bune de schi te poți întoarce seara la hotel, unde cina este deja inclusă. Practic, vacanța rămâne organizată în jurul lucrului pentru care ai venit la munte, zăpada.
Bansko, Borovets și Pamporovo oferă experiențe diferite, iar alegerea depinde de distanță, domeniul schiabil, atmosfera pe care o cauți și bugetul disponibil. Important este că planurile pot începe de pe acum, cât încă există suficient timp pentru a compara variantele și a alege cazarea potrivită.
Pentru cei care vor să pregătească din timp vacanța de iarnă, consultanții eSejur Travel Agency din Târgoviște sunt echipați cu toate informațiile necesare pentru alegerea stațiunii și a pachetului potrivit fiecărui turist.














