Stela Neagu, publicistă și autoare de teatru, soția scriitorului Fănuș Neagu, s-a stins din viață duminică, 27 septembrie 2026. Anunțul a fost făcut de fostul ministru al Culturii Ionuț Vulpescu.

Acesta a evocat-o pe Stela Neagu nu doar ca soție a scriitorului, ci ca personalitate puternică a casei în care, vreme de decenii, s-au întâlnit scriitori, artiști și oameni de cultură. Despre locuința familiei de pe strada Ion Mincu din București, Ionuț Vulpescu a scris că era asemenea unei „Cărți cu prieteni”, amintindu-și că Stela Neagu avea „o energie din alte timpuri și o poftă de viață care ținea de fapt de literatură”.

Dincolo de viața alături de Fănuș Neagu, Stela Neagu a avut propria activitate publicistică și literară. Mărturiile foștilor colegi o menționează lucrând în compartimentul de documentare al redacției „Scânteia tineretului”, iar presa culturală a începutului anilor 1960 o prezenta drept o tânără publicistă aflată la debut în dramaturgie.

În 1963, Stela Neagu a semnat, împreună cu Ștefan Haralamb, comedia în trei acte „Mirele furat”, montată în premieră la Teatrul Național din Craiova, în regia Georgettei Tomescu. Premiera a avut loc la 30 ianuarie 1963. Piesa pornea, potrivit autorilor, de la fapte observate direct în timpul activității lor de reporteri și construia o situație comică prin inversarea unei tradiții: nu mireasa era furată, ci mirele. Ulterior, spectacolul a intrat și în repertoriul teatrului din Oradea, unde premiera a avut loc la 8 noiembrie 1963.

Cronica publicată de Florian Nicolau în revista „Teatrul”, în aprilie 1963, oferă una dintre puținele evaluări critice consistente ale scrisului dramatic semnat de Stela Neagu. În limbajul inevitabil marcat ideologic al epocii, criticul remarca totuși elemente care țin de construcția literară propriu-zisă: cunoașterea directă a mediului descris, autenticitatea atmosferei, firescul integrării observațiilor culese „de pe teren” și capacitatea personajelor de a dobândi viață scenică.

Florian Nicolau considera „Mirele furat” o lucrare „modestă, dar meritorie” și aprecia că autorii surprinseseră aspecte autentice ale satului contemporan. Cronica nu evita însă observațiile critice: piesa părea uneori un „reportaj dramatizat”, acumularea de probleme slăbea în anumite locuri tensiunea dramatică, iar câteva personaje erau construite după tipare prea des folosite. Tocmai această evaluare echilibrată confirmă existența reală a unei activități dramatice a Stelei Neagu, care nu trebuie redusă la statutul de soție a unui scriitor celebru.

În același an, „Mirele furat” a fost ales de Teatrul Național din Craiova pentru turneul susținut în Capitală. Într-o dezbatere organizată de revista „Teatrul”, criticii au apreciat faptul că instituția colaborase cu doi autori debutanți și introdusese în repertoriu o piesă românească inspirată din realitatea imediată.

Stela Neagu a mai semnat piesa într-un act „Dumbrăveanca”, montată de mai multe formații de teatru de amatori, precum și comedia în două tablouri „Hoții de cai”, scrisă împreună cu Ștefan Haralamb și publicată în 1968 de Casa Centrală a Creației Populare. Documentele de epocă arată că „Dumbrăveanca” a circulat în repertoriile formațiilor teatrale din mai multe regiuni ale țării.

Viața Stelei Neagu a rămas însă profund legată de destinul lui Fănuș Neagu. Scriitorul i-a dedicat romanul „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, apărut în 1976, înscriind pe prima pagină simplu: „Soției mele, Stela”.

Cei doi au avut o fiică, Anita Ruxandra. După moartea scriitorului, la 24 mai 2011, Stela Neagu și fiica lor s-au aflat la catafalcul depus la sediul Uniunii Scriitorilor și au participat, în același an, la inaugurarea Casei Memoriale „Fănuș Neagu” din Grădiștea natală.

Stela Neagu a trăit încă 15 ani după dispariția soțului său. Plecarea ei închide un capitol din istoria unei familii legate de presa și literatura română postbelică, dar readuce în atenție și propria sa contribuție: aceea de publicistă, documentaristă și autoare de teatru, consemnată în repertorii, cărți și cronici ale epocii.

Editor: IFA