You are currently viewing Sărbătoare cu joc, cântec și voie bună, la Comișani. Ziua Comunei a adus comunitatea împreună

Sărbătoare cu joc, cântec și voie bună, la Comișani. Ziua Comunei a adus comunitatea împreună

Comunitatea din Comișani este în sărbătoare astăzi. Ziua Comunei a adunat localnicii pe stadion pentru câteva ore în care muzica, dansul și tradițiile locale au fost în centrul atenției.

Programul a început la prânz, cu un moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale Comișani, iar pe scenă au urcat apoi artiști de muzică populară. Printre invitați s-au numărat Valentin Sanfira, Ruxandra Pitulice și Gheorghe Rizea, Cristina Dan și Yuri Țiple, Cristina și Ștefan Păun, Maria Lungu și Marius Niță. Din program nu au lipsit nici „Românașii de Comișani”, care au adus în fața publicului dansurile și portul popular ale locului.

Primarul comunei, Ion Bătrânu, le-a mulțumit localnicilor veniți în număr mare și a vorbit despre rostul unei astfel de zile pentru comunitate.

„Sper din tot sufletul ca astăzi să ne simțim bine, să lăsăm deoparte toate grijile, necazurile, problemele zilnice, politica — tot ce înseamnă altceva decât voie bună și bucurie. Vă mulțumesc din tot sufletul pentru că sunteți prezenți într-un număr atât de mare! Doamne ajută tuturor, să fim sănătoși și să ne bucurăm de această zi minunată!”, a transmis Ion Bătrânu.

La sărbătoarea de la Comișani a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan. Primăria Comișani Acesta a pus accentul, în mesajul său, pe unitatea oamenilor și pe păstrarea tradițiilor comunității.

„A fost o zi pentru familie, pentru prieteni, pentru întâlniri și pentru păstrarea obiceiurilor locului”, a transmis Corneliu Ștefan, care le-a urat locuitorilor comunei „multă sănătate, liniște în case și cât mai multe clipe frumoase alături de cei dragi”.

AUTOR: F.S.