Joi, 24 septembrie 2026, la Clubul Seniorilor, în Sala Multimedia a Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița, a avut loc o sesiune de informare și prevenire dedicată persoanelor de vârsta a treia, organizată în cadrul Săptămânii prevenirii criminalității, desfășurată în perioada 21–25 septembrie.
Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, doamna comisar-șef Loredana Bunoiu le-a vorbit celor prezenți despre situații cu care se pot confrunta în viața de zi cu zi și despre modalitățile prin care se pot proteja: prevenirea furturilor și tâlhăriilor;
recunoașterea și evitarea înșelăciunilor; fraude telefonice și online; cunoscuta metodă „accidentul”; accesul în locuință al persoanelor care invocă diverse pretexte pentru a câștiga încrederea celor vulnerabili.
Întâlnirea a fost completată de materiale video relevante și exemple concrete, menite să ajute participanții să recunoască mai ușor situațiile de risc și să reacționeze corect atunci când se confruntă cu acestea.
A fost o întâlnire interactivă, bazată pe dialog, întrebări și răspunsuri, dar și pe experiențe și exemple din viața de zi cu zi. Participanții au fost implicați, curioși și dornici să afle cât mai multe informații utile pentru siguranța lor și a celor dragi.
Cei prezenți au apreciat în mod deosebit claritatea informațiilor, exemplele oferite și deschiderea cu care au putut adresa întrebări.
Prevenția înseamnă, înainte de toate, informare, atenție și responsabilitate. O informație corectă, primită la timp, poate face diferența și ne poate ajuta să evităm situații neplăcute sau chiar periculoase.
Organizatorii mulțumesc Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și doamnei comisar-șef Loredana Bunoiu pentru această întâlnire, pentru răbdare și pentru mesajele importante transmise comunității. Pentru că fiecare etapă a vieții merită respect, atenție și grijă.














