You are currently viewing Tenismena Teodora Bucura, de la CS Târgoviște, învingătoare la Trofeul Argeș Expres, după un parcurs perfect

Tenismena Teodora Bucura, de la CS Târgoviște, învingătoare la Trofeul Argeș Expres, după un parcurs perfect

Tenismena Teodora Bucura a fost de neoprit la Trofeul Argeș Expres, găzduit de orașul Curtea de Argeș, în ultima parte a lunii septembrie! Sportiva de la CS Târgoviște, pregătită de antrenorul Florin Rîpeanu, a dominat categoric categoria de 14 ani și a cucerit trofeul după un parcurs perfect, în care nu a cedat niciun set.

Sportiva dâmbovițeană a intrat hotărâtă în competiție și a demonstrat încă din runda preliminară că este una dintre principalele pretendente la trofeu. Teodora, în vârstă de 11 ani, a trecut de Maria Pandrea (Club Rachetă) cu un convingător 6-3, 6-1, în turul preliminar, după care, a continuat seria evoluțiilor impresionante pe tabloul principal (șah).

A urmat o adevărată demonstrație de forță. În primul meci de pe tabloul principal, Teodora nu i-a lăsat nicio șansă Ioanei Nica (ACS Cosmin Top Tenis), pe care a învins-o cu 6-1, 6-1.

Târgovișteanca a continuat în aceeași manieră și în partida următoare, impunându-se în fața Alexandrei Barbanov (Club Sportiv Dacia) cu 6-2, 6-3. În schimb, în ultima dispută, Teodora Bucura a oferit o nouă lecție de tenis. Sportiva de la CS Târgoviște a trecut fără drept de apel de Mădălina Alexandriuc (CS Spartacus Brăila), cu scorul de 6-0, 6-0.

Bilanțul a fost unul impresionant pentru Teodora: patru victorii clare și niciun set cedat, într-un turneu în care dâmbovițeanca și-a confirmat valoarea și forma excelentă.

Cu un joc solid, agresiv și o constanță remarcabilă de la un meci la altul, eleva lui Florin Rîpeanu a pus mâna pe trofeul categoriei 14 ani și a transformat Trofeul Argeș Expres într-o competiție dominată de la început până la sfârșit.

M.I.