Circulația pe autostrada A1 va fi închisă, începând de 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița, pentru lucrări la lotul 2 al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Restricțiile sunt programate până la 19 decembrie.
În acest interval de 11 săptămâni, mașinile vor fi redirecționate pe DN7 și DN1, a anunțat Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Închiderea circulației pe A1 este necesară pentru continuarea lucrărilor de pe lotul 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești. Compania turcă va avansa cu construcția unui pasaj.
Acesta va face parte din viitorul nod rutier de la Boița, care va lega autostrada A1 de viitoarea autostradă A13.
Editor: IFA














