You are currently viewing Corul Madrigal, parte a rețelei IMZ Viena, dedicată promovării artelor spectacolului

Corul Madrigal, parte a rețelei IMZ Viena, dedicată promovării artelor spectacolului

Un nou capitol internațional se deschide pentru Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care, începând cu luna august 2026, a devenit membru cu drepturi depline al IMZ International Music + Media Centre, cu sediul al Viena, Austria.

Anunțul fost publicat în IMZ Industry Newsletter din luna septembrie, ca un cald bun venit adresat unui ansamblu a cărui sonoritate și moștenire românească răsună pe scene din lumea întreagă de peste șase decenii.

Rețeaua IMZ a fost înființată în 1961, sub egida UNESCO, pentru a păstra artele spectacolului ca bun cultural și pentru a le face accesibile prin film și televiziune unui public cât mai larg. Organizație nonprofit, IMZ funcționează ca rețea profesională pentru peste 150 de membri: producători, radiodifuziuni, platforme de streaming, distribuitori, case de discuri, teatre de opere, săli de concert, orchestre. Membrii au acces la un director de contacte, la piața Avant Première – a cărei următoare ediție are loc la Viena, în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2027 -, la evenimente de networking și la programele IMZ Academy.

Pentru Corul Madrigal, afilierea la prestigioasa rețea culturală implică stabilirea de contacte directe cu organizațiile internaționale care produc și difuzează filme dedicate muzicii, posibilități de coproducție și o vizibilitate profesională nouă, dincolo de circuitul sălilor de concert.

Anunțul IMZ rezumă identitatea corului: sunetul fără vibrato, așezarea stereofonică pe scenă, repertoriul de la Renaștere la creația contemporană, distincția de Ambasador al Libertății, Speranței și Păcii primită la Geneva, în 2016. Sunt amintite câteva dintre cele mai recente realizări ale ansamblului: turneele conduse de dirijoarea Anna Ungureanu în Statele Unite în 2023, după 35 de ani, Peru în premieră în 2024, apoi Kazahstan, EXPO 2025 Osaka și Spania; tot aici se face referire și la turneul italian din aprilie 2026, în timpul căruia corul a cântat la Florența și Bologna, iar situl arheologic Pompei a devenit cadrul unei noi producții multimedia, în premieră mondială. Secțiunea de știri a IMZ găzduiește și cinci newslettere despre cele mai importante realizări ale corului în acest an. Ele pot fi accesate la secțiunea News/Consumer News de pe pagina oficială a rețelei IMZ.

Importanța rețelei reiese și din parcurgerea listei membrilor acesteia, printre ei numărându-se: companii de radio și televiziune precum BBC, ZDF, ARTE, teatre lirice precum Metropolitan Opera, Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala, Opéra national de Paris, evenimente ca Festivalul de la Salzburg, ansambluri ca London Symphony Orchestra și case de discuri precum Deutsche Grammophon.