You are currently viewing Primăria Finta începe primirea dosarelor pentru ajutorul de încălzire. Cine poate beneficia și ce venituri sunt luate în calcul

Primăria Finta începe primirea dosarelor pentru ajutorul de încălzire. Cine poate beneficia și ce venituri sunt luate în calcul

Locuitorii comunei Finta care îndeplinesc condițiile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie pot depune cererile la Primărie începând cu 12 octombrie.

Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru sezonul rece, în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, iar suplimentul pentru energie poate fi acordat în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 octombrie 2027.

Potrivit informării Primăriei Finta, pot solicita sprijinul familiile cu un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 de lei pentru fiecare membru, precum și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 de lei pe lună.

Valoarea ajutorului pentru încălzire diferă în funcție de venit, procentul compensat fiind cuprins între 10% și 100% din valoarea de referință. Aceasta diferă, la rândul său, în funcție de sistemul de încălzire utilizat. Pentru suplimentul pentru energie, sprijinul este cuprins între 10 și 30 de lei lunar, în funcție de sursa de energie. În situația în care singura sursă utilizată este energia electrică, suplimentul este de 70 de lei pe lună.

Dosarul trebuie să cuprindă, după caz, cererea și declarația pe propria răspundere, copii ale actelor de identitate ale membrilor familiei, certificat de căsătorie, documente privind veniturile, adeverințe pentru elevi sau studenți, documente privind locuința, adeverință de la registrul agricol și operatorul de rol și o copie a facturii de energie electrică sau gaze.

Persoanele care au nevoie de ajutor pentru completarea cererilor pot solicita sprijin la Primăria Finta sau la numărul 0245 24 24 95. Dosarele pot fi depuse de luni până joi, între orele 08:30–13:00, iar vinerea, între 08:30–11:00.

Beneficiarii au și obligația de a anunța Primăria, în termen de cinci zile, dacă apar modificări privind veniturile sau componența familiei.

AUTOR: F.S.