You are currently viewing Canalizare în satul Geangoiești din Dragomirești. Contractul de execuție a fost semnat, iar lucrările urmează să înceapă

Canalizare în satul Geangoiești din Dragomirești. Contractul de execuție a fost semnat, iar lucrările urmează să înceapă

Proiectul pentru introducerea rețelei de canalizare în satul Geangoiești, comuna Dragomirești, ajunge în etapa de execuție. Contractul cu firma care va realiza lucrările a fost semnat, iar intervențiile în teren sunt anunțate pentru perioada următoare.

Investiția are o valoare totală de 4,5 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Administrația Fondului pentru Mediu și din bugetul local al comunei Dragomirești.

„Ieri am semnat contractul cu executantul lucrărilor, iar în perioada următoare vor începe efectiv lucrările în teren”, a anunțat primarul comunei Dragomirești, Dragoș Vlădulescu.

Semnarea contractului marchează trecerea proiectului de la etapa administrativă la cea de execuție, după parcurgerea procedurilor necesare pentru realizarea investiției.

„Știu cât de așteptată este această investiție și tocmai de aceea mă bucur că putem spune astăzi că proiectul trece de la documente și proceduri la lucrări concrete în teren”, a transmis Dragoș Vlădulescu.

Introducerea canalizării în Geangoiești face parte din investițiile în infrastructura de utilități derulate de administrația locală pentru satele comunei Dragomirești.

AUTOR: F.S