You are currently viewing Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun din 15 octombrie la Ulmi. Cine poate beneficia

Cererile pentru ajutorul de încălzire se depun din 15 octombrie la Ulmi. Cine poate beneficia

Locuitorii comunei Ulmi vor putea depune, începând cu 15 octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi, aferent sezonului rece 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027. Odată cu acesta poate fi solicitat și suplimentul pentru energie.

Pentru acordarea sprijinului, venitul mediu lunar trebuie să fie de cel mult 1.386 de lei pentru fiecare membru al familiei și de maximum 2.053 de lei în cazul persoanei singure.

Dosarul trebuie să cuprindă cererea și declarația pe propria răspundere, pe formularul pus la dispoziție de Primăria Ulmi, actele de identitate ale membrilor familiei și certificatele de naștere pentru copiii sub 14 ani. Sunt necesare, de asemenea, documente care dovedesc veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv valoarea bonurilor de masă, precum și actele privind locuința și o factură recentă de energie electrică.

Solicitanții trebuie să declare și bunurile mobile și imobile pe care le dețin sau le folosesc. Printre condițiile menționate de administrația locală se numără deținerea unei singure locuințe, respectarea condițiilor legale referitoare la autoturism și încadrarea disponibilităților financiare în plafonul prevăzut de lege.

Pentru ca ajutorul să fie acordat începând cu luna noiembrie, documentele trebuie depuse la sediul Primăriei Ulmi până la 15 noiembrie 2026. Ulterior, cererile pot fi depuse până în data de 15 a lunii în curs pentru acordarea sprijinului începând cu luna următoare.

AUTOR: F.S.