Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat, miercuri, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027, unde au fost analizate stadiul implementării programului și modificările propuse pentru ghidurile de finanțare.
Reuniunea de la Călărași face parte din seria de activități organizate în perioada 6–8 octombrie de ADR Sud-Muntenia, care include și vizite la proiecte finanțate prin Programul Regional și o întâlnire tehnică cu reprezentanții Comisiei Europene. ADR Sud Muntenia
Pentru Dâmbovița, discuțiile au vizat inclusiv modul în care eventualele modificări pot facilita accesarea fondurilor europene și continuarea investițiilor aflate deja în derulare.
„Fiecare modificare contează atunci când poate aduce mai mulți bani europeni în județul nostru, pentru investiții în infrastructură, servicii publice sau modernizarea instituțiilor locale”, a transmis Corneliu Ștefan.
Comitetul de Monitorizare are un rol strategic în implementarea Programului Regional Sud-Muntenia. Printre atribuțiile sale se numără analizarea progresului programului și a problemelor care îi pot afecta implementarea, precum și aprobarea metodologiilor și criteriilor de selecție a proiectelor și a propunerilor de modificare a programului. ADR Sud-Muntenia.
„Pentru mine, astfel de întâlniri sunt importante pentru că ne ajută să punem în acord nevoile și proiectele județului cu finanțările europene disponibile și să folosim cât mai bine resursele pe care le avem la dispoziție”, a precizat Corneliu Ștefan.
Președintele CJD spune că obiectivul administrației județene este păstrarea poziției pe care Dâmbovița a ocupat-o în ultimii ani în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și transformarea finanțărilor disponibile în noi investiții.
„Obiectivul rămâne același: să menținem Dâmbovița pe primul loc la atragerea fondurilor europene și să transformăm banii europeni în investiții concrete pentru dâmbovițeni”, a transmis Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.














