You are currently viewing Președintele Nicușor Dan a sesizat CCR privind cotizațiile din bugetele locale către asociațiile sportive private

Președintele Nicușor Dan a sesizat CCR privind cotizațiile din bugetele locale către asociațiile sportive private

Președintele României a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra punctului 2¹ introdus la Camera Deputaților în Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2026 pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Legea supusă controlului de constituționalitate are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2026, prin care a fost modificată și completată Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, în sensul instituirii unui cadru normativ coerent pentru buna desfășurare a competițiilor și evenimentelor sportive organizate sub egida Mișcării Olimpice.

Distinct și separat de prevederile privind competițiile și evenimentele sportive organizate sub egida Mișcării Olimpice, la Camera Deputaților, cameră decizională, a fost introdus un amendament prin care a fost instituită posibilitatea ca prin hotărâre a autorităților deliberative ale administrației publice locale să se aloce sume din bugetul local pentru plata unei cotizații anuale către asociațiile sportive de drept privat, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă, la care unitatea administrativ-teritorială are calitatea de asociat, în limită maximă de 5.000.000 lei/an pentru fiecare unitate administrativ-teritorială asociată. Această cotizație ar urma să fie aprobată prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinație, fără aplicarea procedurii de acordare a finanțărilor nerambursabile prevăzute de Legea nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

Considerăm că introducerea acestui amendament la Camera Deputaților în Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2026 contravine unor norme și principii constituționale.

Editor: IFA