You are currently viewing Baschetbalistele de la CSM-CSU Târgoviște, la prima deplasare din acest sezon! Dâmbovițencele caută revanșa după eșecul cu Arad

Baschetbalistele de la CSM-CSU Târgoviște, la prima deplasare din acest sezon! Dâmbovițencele caută revanșa după eșecul cu Arad

Baschetbalistele de la CSM-CSU Târgoviște se pregătesc pentru primul duel în deplasare din noul sezon al Ligii Naționale de baschet feminin. Duminică, 18 octombrie, formația dâmbovițeană va întâlni CSJ Teleorman, în etapa a treia a campionatului, într-un duel în care va încerca să revină pe drumul victoriilor după înfrângerea suferită în fața celor de la ICIM Arad.

Startul de sezon a adus o victorie și o înfrângere pentru echipa din Târgoviște. În prima etapă, CSM-CSU a oferit un adevărat recital ofensiv în fața celor de la Poli Timișoara, pe care a învins-o categoric, cu scorul de 127-13. În runda a doua, însă, lucrurile au stat diferit: în derby-ul cu ICIM Arad, târgoviștencele au cedat cu 75-84, după o confruntare care le-a pus la încercare.

Acum, elevele lui Cătălin Tănase ies pentru prima dată în acest sezon pe teren străin și se pregătesc să demonstreze că pot obține rezultate importante și în deplasare.

Adversara de duminică, CSJ Teleorman, a revenit în acest sezon pe prima scenă a baschetului feminin românesc, iar confruntarea reprezintă o nouă oportunitate pentru CSM-CSU Târgoviște de a-și consolida parcursul în campionat.

M.I.