Iarna și-a făcut simțită prezența în zona montană a județului Dâmbovița, unde ninsoarea a îmbrăcat pădurile de brazi într-un strat alb, transformând peisajul de la Peștera-Padina într-un adevărat decor de poveste. La jumătatea lunii octombrie, stațiunea oferă deja imagini desprinse parcă din vacanțele de iarnă, cu arbori încărcați de zăpadă, alei înzăpezite și lumini calde care completează atmosfera de la munte.
Primele imagini ale sezonului rece au fost publicate și de reprezentanții Hotelului Peștera, care au surprins frumusețea locurilor după ninsoare, în lumina dimineții, dar și la lăsarea întunericului, când clădirea luminată contrastează cu pădurea acoperită de zăpadă.
„Primul strat de magie al sezonului. Un nou sezon începe, iar muntele își dezvăluie una dintre cele mai frumoase versiuni ale sale”, au transmis reprezentanții hotelului, invitând iubitorii muntelui să descopere farmecul iernii timpurii din Bucegi.

La altitudini mai mari, iarna este și mai evidentă. Potrivit datelor meteorologice înregistrate vineri, 16 octombrie, la ora 6:00, la stația de pe Vârful Omu, situată la 2.511 metri altitudine, stratul de zăpadă ajunsese la 24 de centimetri. Temperatura era de minus 6 grade Celsius, iar în zonă ningea.
Ninsorile nu se opresc aici. Prognozele pentru sfârșitul săptămânii indică noi precipitații sub formă de ninsoare în zona înaltă a Munților Bucegi, inclusiv sâmbătă și duminică, atunci când temperaturile de pe Vârful Omu se vor menține sub pragul înghețului.
De altfel, meteorologii au avertizat că, la altitudini de peste 1.500 de metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare, însoțite de intensificări ale vântului, care pot atinge la munte viteze de 60–80 km/h.
Pentru turiștii care aleg zona Peștera-Padina în acest weekend, peisajul este unul spectaculos, iar unitățile de cazare oferă posibilitatea de a admira primele imagini de iarnă ale sezonului. Cei care intenționează însă să pornească pe trasee montane trebuie să țină cont de schimbarea vremii, de temperaturile negative și de condițiile schimbătoare de la altitudine.
În Bucegii dâmbovițeni, calendarul arată încă mijlocul toamnei, dar natura pare să fi grăbit deja sosirea iernii.

AUTOR: F.S.














