Muntenia va avea parte de temperaturi plăcute pentru această perioadă a anului, dar și de episoade de ploaie, în următoarele două săptămâni. Potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), maximele vor urca până la 22 de grade în jurul datei de 21 octombrie, după care vremea se va răci treptat. Spre începutul lunii noiembrie, temperaturile din timpul zilei vor coborî până la o medie de 15 grade.
În primele zile ale intervalului, vremea va fi relativ caldă, cu temperaturi maxime medii de aproximativ 20 de grade. Până miercuri, 21 octombrie, valorile termice vor crește ușor, atingând o medie regională de 22 de grade.
Ulterior, temperaturile vor începe să scadă, astfel încât vineri, 23 octombrie, maximele se vor situa în jurul valorii de 18 grade. În perioada 24–29 octombrie, vremea va rămâne relativ constantă din punct de vedere termic, fără oscilații importante de la o zi la alta.
O nouă răcire este estimată spre finalul intervalului de prognoză, când media temperaturilor maxime va ajunge la aproximativ 15 grade, semn că toamna își va face tot mai simțită prezența.
Și nopțile vor deveni treptat mai reci. Temperaturile minime vor scădea până la o medie de 8 grade în jurul datei de 21 octombrie, apoi vor crește ușor, spre 10 grade, în 23 octombrie. În a doua parte a intervalului, minimele vor coborî din nou, ajungând la aproximativ 6 grade la începutul lunii noiembrie.
Ploile vor fi prezente în primele zile ale perioadei, dar mai ales între 22 și 27 octombrie, interval în care meteorologii estimează că precipitațiile ar putea fi însemnate cantitativ.
AUTOR: F.S.














