You are currently viewing Pasionații de șah din Dâmbovița, invitați la concurs la Bucșani. Premii în bani pentru copii, tineri și adulți

Pasionații de șah din Dâmbovița, invitați la concurs la Bucșani. Premii în bani pentru copii, tineri și adulți

Pasionații de șah din județul Dâmbovița, indiferent de vârstă, sunt invitați să își testeze abilitățile într-o competiție dedicată amatorilor, organizată la Bucșani. Concursul județean de șah va reuni copii, tineri și adulți, care vor concura în două categorii de vârstă, pentru premii în bani.

Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă „Dora Dalles”, în parteneriat cu Primăria Bucșani, și se va desfășura la Biblioteca Comunală Bucșani. Competiția este programată pentru sâmbătă, 28 noiembrie 2026, de la ora 15:00.

Turneul este destinat exclusiv amatorilor și se va desfășura în sistem de cinci runde, fiecare participant având la dispoziție zece minute de gândire, cu un bonus de cinci secunde pentru fiecare mutare.

Organizatorii au pregătit premii pentru două categorii: copii și tineri sub 18 ani, respectiv adulți de peste 18 ani. La fiecare categorie, câștigătorul locului I va primi 1.000 de lei, ocupantul locului al II-lea va fi recompensat cu 700 de lei, iar pentru locul al III-lea este prevăzut un premiu de 500 de lei. Valoarea totală a premiilor puse în joc este de 4.400 de lei, iar festivitatea de premiere va avea loc la finalul competiției.

Înscrierile sunt deschise până la 20 noiembrie 2026, în limita locurilor disponibile. Cei interesați trebuie să completeze fișa de participare și să o transmită la adresa de e-mail [email protected].

Pentru informații suplimentare, organizatorii pun la dispoziție și numărul de telefon 0734 755 701, persoană de contact Viluța Dimache.

AUTOR: F.S.