Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că eșalonarea și amânarea plății unor restanțe salariale câștigate în instanță de judecători și procurori nu au încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în circumstanțele excepționale ale cazului analizat.
Curtea a respins ca inadmisibile, pentru că erau vădit neîntemeiate, cererile depuse de cinci judecători și foști judecători împotriva României.
CEDO a subliniat că statul nu poate invoca lipsa fondurilor drept justificare pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Totuși, Curtea a considerat că, în acest caz, autoritățile române au luat măsuri succesive pentru plata treptată a sumelor, în condițiile unor constrângeri economice și fiscale excepționale.
CEDO a analizat cinci cereri introduse de magistrați sau foști magistrați din România (Voicu-Ionel Pușcașu, Florina-Mihaela Pușcașu, Maria-Ștefania Pavel, Mirela Hancăș și Florica-Tanța Piroș) care au reclamat neexecutarea integrală și întârzierea plății unor sume de bani acordate prin hotărâri judecătorești definitive (vizând diferențe salariale, sporuri și reevaluări pe fondul unor discriminări salariale constatate anterior).
CEDO a stabilit că neexecutarea imediată și eșalonarea/amânarea repetată a plăților (prin ordonanțe de urgență succesive, inclusiv OUG nr. 52/2025) au fost determinate de circumstanțe excepționale și de o criză bugetară acută și prelungită (marcată de un deficit public structural ridicat, procedura de deficit excesiv deschisă de UE, pandemia de COVID-19 și presiunile economice generale).
CEDO reafirmă expres că lipsa fondurilor nu este, în sine, o justificare acceptabilă pentru neplata unei datorii stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
România a beneficiat de o apreciere favorabilă în acest caz din cauza caracterului excepțional al obligațiilor financiare și a constrângerilor economice și fiscale invocate și analizate de Curte.
Guvernul a modificat de mai multe ori calendarul plăților. În 2023, ratele restante urmau să fie achitate pe parcursul a cinci ani, începând din 2024. În 2025, plățile restante pentru acel an au fost amânate până în 2026. CEDO a apreciat că măsurile au urmărit obiective de interes general și consolidarea fiscală pe termen lung.
Cei cinci reclamanți au susținut că mai aveau de primit între 30.000 de euro și peste 571.000 de euro fiecare.
Guvernul a mai arătat că, pentru 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General solicitaseră aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțe rezultate din hotărâri judecătorești și ordine administrative, inclusiv dobânzi.
Pe site-ul CEDO se precizează faptul că, deși sumele nu au fost achitate integral și imediat, statul român nu s-a opus executării, ci a implementat un mecanism de plată eșalonată, însoțit de actualizări cu indicele inflației și acordarea de dobânzi legale. În plus, măsurile de austeritate au vizat ansamblul funcției publice, iar veniturile ridicate ale magistraților (mult peste media națională) au făcut ca aceste întârzieri să nu le pună în pericol mijloacele de subzistență și să nu le impună o sarcină disproporționată.
Editor: IFA
