You are currently viewing FNT 2026: POVEȘTILE IES DIN SCENĂ ȘI AJUNG LA OAMENI – ALEXANDRA MARINESCU

FNT 2026: POVEȘTILE IES DIN SCENĂ ȘI AJUNG LA OAMENI – ALEXANDRA MARINESCU

Recunosc, am un loc aparte în suflet pentru evenimentele care reușesc să scoată oamenii din rutina lor și să le ofere câteva ore în care să uite de telefoane, de griji și de lista nesfârșită de lucruri de făcut, iar teatrul are cu siguranță darul acesta. Te așezi în sală fără să știi exact ce te așteaptă și poți pleca de acolo cu o idee care nu-ți mai dă pace zile întregi. Tocmai de aceea, Festivalul Național de Teatru (FNT) mi se pare unul dintre evenimentele culturale care merită urmărite, mai ales atunci când Bucureștiul se transformă într-o adevărată scenă deschisă.

Organizat de UNITER, Uniunea Teatrală din România, Festivalul Național de Teatru a devenit, de-a lungul timpului, un punct important de întâlnire pentru artiști, regizori, actori și spectatori. Ideea din spatele lui este simplă, dar generoasă: să aducă împreună producții teatrale reprezentative, să ofere vizibilitate creațiilor românești și să creeze un dialog între public și lumea artelor spectacolului. Nu vorbim doar despre câteva reprezentații adunate într-un calendar, ci despre o ocazie de a descoperi cât de diferit poate fi spusă o poveste. De la reinterpretări ale marilor clasici până la texte contemporane și experimente scenice, teatrul își găsește aici forme neașteptate de exprimare.

Ajuns la cea de-a 36-a ediție, festivalul se desfășoară la București între 16 și 25 octombrie, sub tema „[…]perfect uman”. Mi se pare o alegere care spune multe despre vremurile în care trăim. Ediția din acest an pune în discuție vulnerabilitatea, imperfecțiunea și relația dintre om, societate și tehnologie. Selecția oficială cuprinde 36 de spectacole alese din peste 150 de producții urmărite de echipa curatorială. În total, programul include 88 de reprezentații în 24 de săli de spectacol din București.

Ce-mi place la un asemenea festival este posibilitatea de a trece, în doar câteva zile, de la o poveste clasică la una care pare desprinsă direct din realitatea noastră. Programul FNT 2026 include titluri precum „Regele Lear”, de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, „Rinocerii”, de Eugène Ionesco, „Arădeanca”, de Elise Wilk, în regia lui Cristian Ban, sau „Răscoala”, inspirată de romanul lui Liviu Rebreanu. Festivalul aduce la București și spectacole din Republica Moldova, printre care „Richard al III-lea” și „Macbeth”, dar și producții de operă și operetă. „Carmen”, de Georges Bizet, „Lakmé”, de Léo Delibes și nu în ultimul rând „Romeo și Julieta”, opera care completează programul, demonstrând că experiența culturală nu trebuie să se limiteze la o singură formă artistică.

Pe lângă reprezentațiile propriu-zise, publicul are la dispoziție spectacole-lectură, conferințe, dezbateri, expoziții, lansări de carte și întâlniri cu artiștii. Există inclusiv o componentă educațională dedicată elevilor și adolescenților. Practic, teatrul nu se oprește odată cu închiderea cortinei. Îmi imaginez Bucureștiul în aceste zile ca pe un oraș în care fiecare sală ascunde o altă lume. Oameni care discută despre spectacolul văzut cu o seară înainte, grupuri care își aleg următoarea reprezentație, emoția dinaintea ridicării cortinei și conversațiile care continuă pe drumul spre casă. Nu trebuie să fii critic de teatru și nici să cunoști toate operele clasice pentru a te bucura de el. E suficient să vii curios și dispus să vezi lucrurile dintr-un unghi nou.

 

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.