Serviciul Român de Informații (SRI) și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au anunțat, luni, 26 octombrie, că incendiul produs la 14 septembrie 2026 pe platforma industrială Carfil din Brașov, în apropierea fabricii de armament cu același nume, a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă. Trei cetățeni străini sunt cercetați în acest dosar, doi dintre ei fiind arestați preventiv în Germania, iar al treilea localizat în Polonia.
Potrivit comunicatului oficial al SRI, rețeaua a fost identificată în urma unei investigații desfășurate în cooperare cu parteneri din România și din alte state europene. Incendiul a izbucnit pe o platformă industrială situată în imediata apropiere a societății CARFIL SA, filială a Companiei Naționale ROMARM, și a afectat sediile mai multor societăți comerciale.
Anchetatorii au stabilit implicarea a trei persoane, doi cetățeni bieloruși și un cetățean ucrainean, rezidenți în state membre ale Uniunii Europene.
Potrivit DIICOT, probele administrate au determinat judecătorii Curții de Apel București să emită mandate europene de arestare pe numele acestora.
Doi dintre suspecți au fost depistați și arestați preventiv în Germania, în timp ce, conform procurorilor români, pregăteau comiterea unor fapte similare. Cel de-al treilea suspect a fost localizat în Polonia, iar pe numele său a fost emis un mandat european de arestare la 26 octombrie 2026.
Cercetările sunt desfășurate pentru infracțiunea de tentativă la acte de diversiune, autoritățile române efectuând demersuri pentru aducerea celor trei inculpați în țară.
Investigația a scos la iveală faptul că operațiunea nu ar fi vizat exclusiv România. Conform SRI, coordonatorii din Federația Rusă stabiliseră mai multe ținte pe teritoriul unor state europene, printre acestea numărându-se fabrici de armament de stat și private, precum și alte obiective de importanță militară și industrială.
Serviciul Român de Informații susține că incidentul de la Brașov face parte dintr-o campanie mai amplă de sabotaj desfășurată în Europa și coordonată din Federația Rusă. Instituția precizează că investigațiile realizate în cursul acestui an au identificat și alte tentative îndreptate împotriva unor obiective din România, inclusiv facilități militare internaționale sau utilizate pentru instruirea forțelor armate ucrainene.
În comunicatul transmis luni, SRI a prezentat și metodele prin care sunt recrutate persoanele implicate în astfel de operațiuni. Recrutarea se realizează frecvent prin intermediul rețelelor sociale, unde persoanelor vizate li se propun inițial sume de bani pentru activități aparent lipsite de pericol, precum fotografierea sau supravegherea unor obiective.
Ulterior, sarcinile pot deveni tot mai grave, ajungând la distrugeri, incendieri sau chiar asasinate. În anumite situații, coordonatorii recurg la presiuni și șantaj pentru a determina continuarea activităților.
Pentru a evita identificarea, membrii unor asemenea rețele folosesc mijloace de transport, spații de cazare și instrumente de plată înregistrate pe numele altor persoane, precum și aplicații de comunicare criptată. SRI subliniază însă că aceste elemente, analizate separat, nu constituie dovezi ale implicării într-o activitate de sabotaj.
Ancheta privind incendiul de la Brașov continuă în cooperare internațională. La investigații participă SRI, DIICOT, Ministerul Afacerilor Interne și Direcția Generală de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării Naționale, alături de autorități din alte state europene.
Instituțiile române urmăresc atât stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost provocat incendiul, cât și identificarea altor persoane sau obiective care ar putea avea legătură cu rețeaua investigată.
Editor: IFA














