You are currently viewing 16 tricolori, un singur tricolor și un vis olimpic! Sportivii români au pornit spre Dakar, pentru a concura la Jocurile Olimpice de Tineret

16 tricolori, un singur tricolor și un vis olimpic! Sportivii români au pornit spre Dakar, pentru a concura la Jocurile Olimpice de Tineret

De la emoția primului jurământ olimpic la visul medaliei, 16 tineri sportivi vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026. Daria Silișteanu și Robert Istrate vor purta tricolorul la ceremonia de deschidere, într-o competiție istorică, organizată pentru prima dată pe pământ african.

La Casa Olimpică din București, viitorul sportului românesc a prins glas sub culorile tricolorului. Emoția, mândria și speranța s-au împletit la prezentarea oficială a Team Romania pentru Jocurile Olimpice de Tineret Dakar 2026, un moment în care 16 tineri sportivi au primit nu doar urările de succes ale comunității olimpice, ci și încrederea unei țări care își pune speranțele în noua generație.

Între 31 octombrie și 13 noiembrie 2026, Dakar va deveni scena unei experiențe istorice: primele Jocuri Olimpice de Tineret organizate pe continentul african. Pentru cei 16 reprezentanți ai României, fiecare start va însemna o șansă, fiecare probă va fi un test al muncii și al ambiției, iar fiecare rezultat va purta cu el povestea unor ani de pregătire și sacrificii.

La evenimentul de la București au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, George Boroi, secretarul general al COSR, Thomas Moldovan, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Sport, George Gabriel Bologan, ambasadorul României la Vatican, membri ai Comitetului Executiv al COSR, reprezentanți ai federațiilor naționale și personalități ale sportului românesc.

Mesajul transmis tinerei delegații a fost limpede: performanța se construiește prin curaj, disciplină, respect și dorința de a merge mai departe, chiar și atunci când drumul devine dificil.

Mihai Covaliu: „Pentru mulți dintre voi, Dakar poate fi primul mare pas către un vis și mai mare – Jocurile Olimpice”

Președintele COSR le-a vorbit tinerilor despre adevărata semnificație a participării la o competiție olimpică. Dincolo de medalii și clasamente, Dakar înseamnă întâlnirea cu sportivi din întreaga lume, descoperirea spiritului olimpic și șansa de a înțelege valorile care unesc generații și națiuni.

„Jocurile Olimpice de Tineret înseamnă mai mult decât competiție. Sunt întâlnirea cu spiritul olimpic, cu sportivi din întreaga lume, cu emoția de a concura sub cele cinci cercuri și cu valorile care ne unesc: Excelență, Respect și Prietenie”, a transmis Mihai Covaliu.

Îndemnul său a fost ca fiecare sportiv să trăiască din plin această experiență, să se bucure de fiecare concurs și de fiecare întâlnire și să transforme emoțiile de la Dakar în energie pentru viitor.

Pentru unii dintre cei 16 tineri, aventura africană ar putea reprezenta începutul unui drum care să ducă, peste ani, spre cea mai înaltă scenă a sportului mondial: Jocurile Olimpice.

Octavian Morariu: „Nu e atât de importantă victoria, ci lupta și dorința de a câștiga”

Octavian Morariu le-a transmis sportivilor încrederea că întrecerile vor fi organizate în condiții corespunzătoare, subliniind eforturile depuse la nivelul Comitetului Internațional Olimpic pentru buna desfășurare a competiției.

Mesajul său a mers însă dincolo de organizare și siguranță. Tinerii au fost încurajați să intre în concurs fără rețineri, să-și valorifice pregătirea și să lupte pentru fiecare șansă.

„Mergeți fără nicio reținere, pentru că trebuie să dați din voi tot ce aveți mai bun. Nu e atât de importantă victoria, ci lupta și dorința de a câștiga!”, le-a spus Octavian Morariu.

Este una dintre lecțiile esențiale ale sportului olimpic: rezultatul contează, dar la fel de mult contează drumul până la el, curajul de a concura și puterea de a nu renunța.

George Boroi: „Luptați pentru voi, pentru munca voastră și pentru visul care v-a adus până aici”

Secretarul general al COSR i-a îndemnat pe tinerii tricolori să abordeze competiția cu încredere, ambiție și respect față de adversari, fără să uite că adevărata performanță începe cu dorința de autodepășire.

„Intrați în competiție cu încredere și luptați pentru fiecare șansă. În primul rând, luptați pentru voi, pentru munca voastră și pentru visul care v-a adus până aici. Fiți ambițioși în competiție, corecți față de adversari și uniți ca echipă. Căutați cel mai bun rezultat, dar nu uitați că adevărata performanță începe cu dorința de a vă depăși propriile limite!”, a fost mesajul lui George Boroi.

Cuvintele au rezumat miza unei competiții în care tinerele talente își pot măsura forțele, își pot descoperi limitele și pot face primii pași către o carieră de performanță.

Campionii care au fost cândva la început de drum 

Pentru a le oferi inspirație și încredere, la Casa Olimpică au fost prezenți patru sportivi care au cunoscut deja emoția podiumului la Jocurile Olimpice de Tineret și au continuat apoi drumul către marea performanță.

Andrei Muntean, campion la inele la Singapore 2010, Diana Bulimar, medaliată cu argint la sol în aceeași ediție, Ciprian Tudosă, campion la dublu rame la Nanjing 2014, și Rareș Toader, medaliat cu argint la aruncarea greutății la Nanjing 2014, au demonstrat că Jocurile Olimpice de Tineret pot reprezenta o rampă de lansare către competițiile seniorilor.

Pentru Diana Bulimar și Ciprian Tudosă, traseul olimpic a continuat inclusiv cu medalii la Jocurile Olimpice.

Prezența lor a avut o semnificație aparte: în fața celor 16 sportivi s-au aflat oameni care au trecut prin emoțiile începutului, au cunoscut presiunea marilor competiții și au demonstrat că visurile pot deveni realitate prin muncă, perseverență și încredere.

Daria Silișteanu și Robert Istrate, în fruntea tricolorilor la ceremonia de deschidere 

Unul dintre cele mai emoționante momente ale evenimentului a fost dedicat celor doi sportivi care vor avea onoarea de a purta drapelul României la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Tineret Dakar 2026: înotătoarea Daria Silișteanu și jucătorul de tenis de masă Robert Istrate.

Pentru ei, tricolorul va însemna mai mult decât un simbol purtat în fața delegațiilor lumii. Va reprezenta munca depusă pentru a ajunge la această competiție, încrederea colegilor și speranțele unei generații care își dorește să ducă România cât mai sus.

Daria Silișteanu a rostit jurământul sportivilor în numele întregii delegații, într-un moment cu o puternică încărcătură simbolică. Jurământul oficialilor a fost depus de Marian Zărcan, antrenor de atletism.

La Casa Olimpică au răsunat imnul României și imnul olimpic, iar ceremonia a devenit mai mult decât o prezentare oficială: a fost un moment al asumării, al unității și al încrederii într-un viitor care se construiește prin sport.

16 sportivi, 10 discipline și o singură misiune: să reprezinte România cu mândrie

Team Romania va concura la zece discipline sportive, într-o delegație care reunește tinere talente din atletism, box, canotaj pe mare, gimnastică artistică, înot, lupte pe plajă, scrimă, tenis de masă, tir cu arcul și triatlon.

Atletism: Amelia Negulescu, Delia Aștefănoaie. Liviu Isache. Antrenor: Marian Zărcan;

Box: Mădălin Călugăr, Iasmina Moraru Antrenori: Marian Pița și Constantin Gălbenușe;

Canotaj pe mare: Crina Neicu. Antrenor: Marius Curelea. Manipulare ambarcațiune: Alexandru Florea;

Gimnastică artistică: Aniela Tudor, Alexandra Nica. Antrenori: Anca Drăghici și Dan Potra;

Înot: Daria Silișteanu, Luca Marinescu. Antrenori: Eduard Câșlaru și Andrei Pinticanu;

Lupte pe plajă: Mădălina Pavel. Antrenor: Marian Berbec;

Scrimă: Ștefan Popa: Antrenor: Petre Ungureanu;

Tenis de masă: Andreea Băiașu, Robert Istrate. Antrenor: Anamaria Sebe;

Tir cu arcul: Daria Graur. Antrenor: Zoltan Mikloș;

Triatlon: Tünde Crișan. Antrenor: Iosif Crișan.

M.I.