La data de 29 octombrie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 38 de ani, din județul Hunedoara, a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul zilei de 18 august a.c., bărbatul ar fi ajutat-o pe soția sa, de 35 de ani, să sustragă, din locuința unui bărbat, de 56 de ani, din municipiul Târgoviște, șase ceasuri și o stație de jocuri, prin asigurarea transportului la și de la locul faptei.
În dimineața zilei de 29 octombrie a.c., polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la locuința bărbatului, din județul Hunedoara, fiind descoperite bunurile sustrase.
Pe parcursul zilei de ieri, 30 octombrie a.c., cel în cauză a fost prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive, fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
IPJ DÂMBOVIȚA














