Fabrica Beko din comuna Ulmi, județul Dâmbovița, a devenit un model pentru dezvoltarea celei mai mari unități de producție a mașinilor de spălat din Europa. Experiența acumulată în România a fost valorificată de grupul Beko la modernizarea fabricii din Manisa, Turcia, unde investițiile au depășit 200 de milioane de euro.
Informația a fost prezentată de Ziarul Financiar, care citează declarațiile lui Murat Sevindik, directorul de producție al unității din Turcia. Acesta a explicat că tehnologiile și experiența dobândite în fabrica dâmbovițeană au stat la baza dezvoltării noii capacități industriale.
„Avem la Manissa o capacitate de producţie de aproape două ori mai mare decât în România. Dar, pentru această fabrică am fost inspiraţi de fabrica de la Ulmi. Ce am învăţat acolo, am aplicat apoi aici”, a declarat Murat Sevindik pentru Ziarul Financiar.
Fabrica din Manisa poate produce anual patru milioane de mașini de spălat, comparativ cu 2,2 milioane la Ulmi. Unitatea din Turcia, preluată de Beko de la Whirlpool în 2021, a trecut printr-un amplu proces de modernizare și extindere, suprafața destinată producției ajungând la 92.000 de metri pătrați, de aproape trei ori mai mare decât cea inițială.
De ce a devenit fabrica din Dâmbovița un model?
Inaugurată în 2019, în urma unei investiții de aproximativ 150 de milioane de euro, fabrica de la Ulmi a fost construită în numai 17 luni și a introdus în industria românească tehnologii specifice conceptului Industry 4.0.
Potrivit datelor oficiale Beko, aproximativ 80% dintre operațiunile de producție sunt automatizate, peste 200 de roboți lucrează alături de angajați, iar verificarea calității produselor este complet automatizată. Aceste tehnologii au permis creșterea productivității cu aproximativ 30% față de o fabrică tradițională.
Unitatea din Ulmi face parte din Global Lighthouse Network, rețeaua internațională a fabricilor recunoscute de Forumul Economic Mondial pentru utilizarea tehnologiilor avansate. În 2022, a primit și distincția Sustainability Lighthouse, pentru performanțele privind eficiența energetică și utilizarea resurselor.
În 2025, fabrica dâmbovițeană a depășit pragul de șase milioane de mașini de spălat produse de la inaugurare.
Recunoașterea venită acum din partea conducerii fabricii din Turcia confirmă că investiția de la Ulmi a depășit rolul unei simple unități de producție. Tehnologiile și soluțiile dezvoltate aici au devenit un reper pentru extinderea operațiunilor internaționale ale grupului Beko.
Pentru industria din Dâmbovița, este o performanță cu atât mai importantă cu cât județul găzduiește și fabrica Beko din Găești, una dintre unitățile cu tradiție ale producătorului de electrocasnice.
AUTOR: F.S.














