You are currently viewing BĂRBAT SURPRINS LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, ÎN LOCALITATEA FRASINU

BĂRBAT SURPRINS LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, ÎN LOCALITATEA FRASINU

La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 04:20, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, în localitatea Frasinu, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

IPJ DÂMBOVIȚA