You are currently viewing Camioane militare produse în Dâmbovița pentru Armata Republicii Moldova. Acord semnat la București

Camioane militare produse în Dâmbovița pentru Armata Republicii Moldova. Acord semnat la București

Fabrica IVECO din comuna dâmbovițeană Petrești este implicată într-un nou proiect de cooperare militară între România și Republica Moldova. Cele două state au semnat luni, 2 noiembrie, documentele pentru achiziția a 62 de camioane militare destinate Armatei Naționale a Republicii Moldova, vehicule care, potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, sunt produse în județul nostru, la fabrica din Petrești.

Ceremonia a avut loc la Palatul Victoria din București, în prezența premierului Luca Niculescu, a ministrului român al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, și a omologului său din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi. La eveniment a participat și președintele CJD, Corneliu Ștefan.

 

Acordul reprezintă o premieră în cooperarea dintre cele două state, Republica Moldova devenind parteneră într-un program comun de achiziții militare derulat prin instrumentul european SAFE, destinat consolidării capacităților de apărare.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, cele 62 de camioane IVECO vor fi furnizate în trei configurații, în baza unui contract încheiat cu compania italiană IDV Defence Vehicles. Achiziția va fi finanțată din bugetul pentru apărare al Republicii Moldova.

Documentele semnate la București permit includerea autorității contractante din Republica Moldova în acordul-cadru încheiat de România cu producătorul italian în 2019, pentru achiziția de platforme militare de transport.

Dincolo de componenta de securitate, proiectul are și o miză economică pentru Dâmbovița, unde funcționează fabrica IVECO din Petrești.

„Acest proiect demonstrează că parteneriatul dintre România și Republica Moldova contribuie nu doar la consolidarea capacităților de apărare, ci și la dezvoltarea industriei românești și la susținerea locurilor de muncă din județul nostru”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Acesta consideră că astfel de colaborări trebuie valorificate și pentru atragerea unor noi investiții și extinderea activității companiilor deja prezente în județ.

„Îmi doresc ca această colaborare să continue și să se dezvolte! În același timp, trebuie să încurajăm investitorii din județul Dâmbovița să își extindă capacitățile de producție, să creeze noi locuri de muncă și să valorifice oportunitățile oferite de astfel de parteneriate.”

Potrivit autorităților militare din Republica Moldova, noile vehicule vor contribui la modernizarea capacităților logistice și operaționale ale armatei și la îmbunătățirea cooperării cu forțele armate române.

AUTOR: F.S.