Costume inspirate, dovleci transformați în personaje amuzante, dansuri și multă veselie. Centrul Cultural Titu a găzduit, în weekend, prima ediție a Festivalului Dovlecilor, un eveniment dedicat copiilor, care a adus împreună numeroase familii din oraș.
Cei mici au avut parte de o zi în care imaginația a fost la putere. Îmbrăcați în costumele personajelor preferate, de la supereroi la personaje de poveste, au participat la jocuri, concursuri și momente de dans. Una dintre atracțiile evenimentului a fost concursul de sculptat dovleci, unde participanții și-au pus la încercare creativitatea.
Festivalul nu a fost însă doar despre distracția copiilor. Părinții și bunicii au fost prezenți în număr mare, încurajându-i pe cei mici și bucurându-se alături de ei de activitățile pregătite de organizatori.
Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a apreciat participarea familiilor și atmosfera creată la prima ediție a evenimentului.
„M-am bucurat să văd astăzi atât de mulți copii, părinți și bunici la Festivalul Dovleacului și să văd cum o invitație de a petrece timp împreună s-a transformat într-o sărbătoare plină de culoare și voie bună”, a transmis edilul.
Dincolo de succesul acestei prime ediții, administrația locală își propune ca Centrul Cultural Titu să devină un spațiu tot mai apropiat de copii și de familiile lor, prin activități care să încurajeze creativitatea, socializarea și descoperirea unor noi pasiuni.
„Îmi doresc ca Centrul Cultural Titu să fie un loc în care să veniți cu drag, în care copiii să își descopere pasiunile, să lege prietenii și să capete încredere în ei. Mă bucur că, prin fiecare activitate, această dorință prinde viață”, a mai declarat Laurențiu Costache.
Prima ediție a Festivalului Dovlecilor a transformat astfel Centrul Cultural Titu într-un loc de întâlnire pentru generații, cu cei mici în rolurile principale și cu suficientă imaginație cât să dea dovlecilor personalitate.

AUTOR: F.S.














