You are currently viewing DÂMBOVIȚA: Cod GALBEN de inundații pe râul Neajlov și afluenții acestuia! Vezi detalii!

DÂMBOVIȚA: Cod GALBEN de inundații pe râul Neajlov și afluenții acestuia! Vezi detalii!

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare hidrologică de cod galben de inundații, valabilă până joi, 5 noiembrie, la ora 12:00. Potrivit acestora, vor fi vizate râul Neajlov și afluenții acestuia.

În județul Dâmbovița, avertizarea vizează următorul sector hidrografic: Râul Neajlov – bazinul amonte de stația hidrometrică Vadu Lat și afluenții aferenți sectorului aval de stația hidrometrică Vadu Lat.

Potrivit autorităților, fenomenele prognozate pot genera scurgeri importante de apă pe versanți, torenți și pâraie, precum și viituri rapide pe râurile mici. În anumite zone, acestea pot produce inundații locale și pot determina depășirea cotelor de atenție.

NOTĂ: Se menționează că fenomenele hidrologice potențial periculoase prognozate se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum și pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate