You are currently viewing Sorana Cîrstea, performanță unică în istoria tenisului românesc! Doar alte patru jucătoare din lume au reușit asta

Sorana Cîrstea, performanță unică în istoria tenisului românesc! Doar alte patru jucătoare din lume au reușit asta

Sorana Cîrstea încheie un sezon care o așează într-o companie extraordinară, alături de unele dintre cele mai mari nume din istoria tenisului feminin. La 36 de ani, sportiva din Târgoviște a reușit o performanță fără precedent pentru România, este prima româncă și doar a cincea jucătoare din lume care încheie un sezon în primele 16 poziții ale clasamentului mondial la această vârstă sau după împlinirea ei.

Performanța este cu atât mai impresionantă cu cât celelalte patru sportive care au atins această bornă sunt adevărate legende ale tenisului, Billie Jean King, Martina Navratilova, Venus Williams și Serena Williams.

Pentru Sorana, anul 2026 a însemnat mai mult decât confirmarea unei cariere remarcabil de longevive. A fost sezonul în care a atins cea mai bună clasare a sa, locul 15 mondial, demonstrând că poate concura la cel mai înalt nivel chiar și după două decenii petrecute în circuitul profesionist.

Târgovișteanca a cucerit titlul de la Transylvania Open, la Cluj-Napoca, a ajuns în semifinalele prestigiosului turneu de la Roma și în sferturile de finală de la Roland Garros. La Roma a obținut și una dintre cele mai importante victorii ale carierei, în fața Arynei Sabalenka, liderul mondial de la acel moment.

Mai mult, în luna mai, Sorana devenea cea mai în vârstă jucătoare din istoria clasamentului WTA care pătrundea pentru prima dată în Top 20. Ulterior, și-a îmbunătățit recordul personal până pe poziția a 15-a, confirmând un parcurs sportiv cu totul neobișnuit.

Ultimul turneu disputat în acest sezon a fost cel de la Hong Kong, unde Sorana Cîrstea, principala favorită a competiției, s-a oprit în sferturile de finală, după înfrângerea în fața Alexandrei Shubladze, scor 2-6, 3-6.

Sportiva a anunțat anterior că intenționează să se retragă la finalul anului 2026, însă rămâne de văzut dacă își va menține decizia.

Dincolo de această perspectivă, performanța sa rămâne una excepțională: într-un sport în care generațiile se schimbă rapid, Sorana Cîrstea a ajuns la cel mai înalt nivel al carierei la 36 de ani și și-a înscris numele într-o categorie rezervată până acum doar câtorva legende ale tenisului mondial.

AUTOR: F.S.