Comuna Dărmănești se pregătește să găzduiască o serie de turnee de fotbal juvenil, organizate de CS Petrolul Noua Generație, în colaborare cu Primăria Dărmănești. Competițiile se vor desfășura în sala de sport din localitate, la sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie, reunind copii de mai multe categorii de vârstă și echipe din țară și din străinătate.
Primele trei turnee sunt programate pe 28 noiembrie, pentru copiii născuți în 2015, pe 29 noiembrie, pentru categoria 2016, și pe 1 decembrie, pentru categoria 2017. Potrivit organizatorilor, meciurile se vor disputa într-o singură repriză de 25 de minute.
Seria competițiilor va continua pe 6 decembrie, când la Dărmănești sunt anunțate echipe precum H.M. Câmpina, Luceafărul Târgoviște, Petrolul 95, Lokotiv Plovdiv din Bulgaria, Viitorul Mizil, Videle, C.C.C. Ciolpani, MX Pro, Școala de Fotbal Pârvu, Olimpico și CS Berceni.
Inițiativa este apreciată de primarul comunei Dărmănești, Valentin Mihalache, care consideră că organizarea acestor turnee reprezintă o investiție în dezvoltarea sportului local și în susținerea copiilor pasionați de fotbal.
„Organizarea unor turnee la sala de sport, pe mai multe categorii de vârstă, cu participarea unor cluburi importante, reprezintă o inițiativă de apreciat și o oportunitate extraordinară pentru copiii noștri de a evolua, de a căpăta experiență și de a-și demonstra talentul”, a transmis edilul.
CS Petrolul Noua Generație, club în cadrul căruia activează numeroși copii din Dărmănești, își propune să contribuie la promovarea fotbalului juvenil și la încurajarea practicării sportului în rândul celor mici.
„Dărmăneștiul are copii talentați, oameni dedicați și perspective frumoase în sport! Investiția în copii și în sport înseamnă investiție în viitorul comunității noastre”, a subliniat primarul Valentin Mihalache.
Competițiile se vor desfășura sub deviza „Împreună pentru viitorul lor!”, organizatorii punând accent pe fair-play, respect și dezvoltarea tinerilor sportivi.

AUTOR: F.S.














