Florian Lungu, muzicolog, pianist, compozitor, profesor și realizator de emisiuni radio și de televiziune, a încetat din viață luni, 9 noiembrie 2026, la vârsta de 83 de ani, a anunțat Radio România, instituție în cadrul căreia și-a desfășurat o mare parte a activității profesionale. Cunoscut în lumea muzicală sub apelativul „Moșu”, Florian Lungu a dedicat peste șase decenii promovării jazzului în România.
Florian Lungu a fost muzicolog, compozitor, pianist, aranjor, critic muzical și realizator de programe dedicate jazzului. De-a lungul carierei, a prezentat concerte și festivaluri, a publicat lucrări de specialitate și a desfășurat activități didactice în instituții de învățământ muzical.
Florian Lungu s-a născut la 5 ianuarie 1943, la București, într-o familie de muzicieni. A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Capitală, pe care l-a absolvit în anul 1966. În perioada 1966–1967, a fost profesor la Liceul de Muzică din Giurgiu, iar în 1967 și-a început activitatea la Societatea Română de Radiodifuziune, în cadrul secției de creație și repertoriu. Din 1970, a devenit redactor și realizator de emisiuni dedicate muzicii ușoare și jazzului.
Pe parcursul activității sale, a realizat mii de emisiuni radiofonice și de televiziune, abordând atât jazzul, cât și alte genuri muzicale. Începând din anii ’70, a colaborat și cu Televiziunea Română.
Florian Lungu a desfășurat și o activitate didactică în mai multe instituții de învățământ superior. A fost profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București, în perioada 1990–1996, revenind în această calitate din 2005.
Între 1997 și 2000, a predat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar între 2005 și 2011 a fost lector de istoria jazzului la Facultatea de Muzică „Richard Oschanitzky” a Universității Tibiscus din Timișoara.
A participat la organizarea și conservarea fonotecii de jazz a Radiodifuziunii Române.
În 1990, alături de muzicieni precum Johnny Răducanu, Mircea Tiberian și Dan Mândrilă, s-a numărat printre fondatorii Asociației Române de Jazz.
Pe lângă activitatea radiofonică și didactică, Florian Lungu a compus muzică de jazz, muzică simfonică, de cameră și muzică ușoară. A publicat articole, studii, cronici și eseuri în numeroase reviste și publicații culturale. Printre volumele semnate de acesta se numără „Disco Ghid Rock”, realizat împreună cu Daniela Caraman-Fotea și publicat în 1977, precum și „Jazz Calendar”, apărut în 1995.
A prezentat numeroase concerte și festivaluri de jazz și blues și a susținut conferințe și expuneri dedicate istoriei muzicii.
Activitatea lui Florian Lungu a fost recompensată prin mai multe distincții. În anul 2003, a primit Premiul de Excelență pentru întreaga activitate audiovizuală, acordat de Consiliul Național al Audiovizualului. În același an, i-a fost conferit Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, de către Președinția României.
În 2023, la cea de-a XXII-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, a primit premiul special „Jazz Made in Romania”.
editor: IFA














