Sorin Lazăr, fost deputat PSD și actual consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi, a fost desemnat marți, 10 noiembrie 2026, să exercite atribuțiile de președinte al instituției. Hotărârea a fost adoptată de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, cu 248 de voturi pentru, 54 împotrivă și 48 de abțineri.
Numirea intervine în contextul schimbărilor produse la conducerea instituției după plecarea fostului președinte, Mihai Busuioc, la Curtea Constituțională.
Sorin Lazăr este consilier de conturi din octombrie 2020 și a fost propus pentru exercitarea atribuțiilor de președinte de către grupurile parlamentare ale PSD.
Potrivit hotărârii adoptate de Parlament, acesta va asigura conducerea instituției după încetarea perioadei în care atribuțiile au fost exercitate de Mirela Călugăreanu.
Înaintea votului din plen, propunerea a fost analizată în comisiile reunite pentru buget, finanțe și bănci ale Camerei Deputaților și Senatului. Candidatura lui Sorin Lazăr a primit 25 de voturi favorabile, 12 voturi împotrivă și o abținere. Voturile favorabile au venit din partea reprezentanților PSD și AUR.
Reprezentanții PNL și USR au criticat modalitatea de desfășurare a procedurii, în special faptul că Sorin Lazăr nu a participat la audierea din comisiile parlamentare. Aceștia au solicitat clarificări privind condițiile în care poate fi făcută desemnarea și oportunitatea aprobării candidaturii în absența persoanei propuse.
Reprezentanții PSD au susținut că procedura este necesară pentru asigurarea continuității conducerii Curții de Conturi.
În urma dezbaterilor, comisiile au acordat aviz favorabil propunerii, care a fost ulterior supusă votului plenului reunit.
Sorin Lazăr a fost deputat PSD de Buzău și face parte din conducerea Curții de Conturi din octombrie 2020, când a fost numit consilier de conturi.
editor: IFA














