Prevenția, diagnosticarea timpurie și accesul pacienților la îngrijiri medicale au fost printre temele abordate la cea de-a doua ediție a Conferinței Medicale Profesionale Farmaline, dedicată diabetului, obezității, nutriției și complicațiilor asociate diabetului.
Evenimentul, adresat în special comunității medicale din județele Dâmbovița și Prahova, a reunit specialiști din domeniul sănătății și reprezentanți ai instituțiilor implicate în asigurarea serviciilor medicale.
La conferință a participat și directorul Casei de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, Cristina Sima, alături de Ancuța Georgiana Pană, directorul Direcției Relații Contractuale, și Gabriela Popescu, reprezentantul instituției responsabil de acest domeniu de asistență medicală.
Din perspectiva sistemului de asigurări sociale de sănătate, Cristina Sima a evidențiat necesitatea unei abordări care să pună accent atât pe prevenirea îmbolnăvirilor și depistarea precoce, cât și pe continuitatea îngrijirilor acordate persoanelor diagnosticate.
„Din perspectiva responsabilităților pe care le avem în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, consider că facilitarea accesului la servicii medicale, susținerea prevenției, diagnosticarea precoce și asigurarea continuității îngrijirilor trebuie să rămână preocupări permanente, având întotdeauna pacientul în centrul atenției”, a declarat directorul CAS Dâmbovița.
Conferința a oferit participanților posibilitatea de a discuta despre provocările întâlnite în practica medicală și despre nevoia unei colaborări mai strânse între specialiști și instituțiile din sistemul sanitar.
Cristina Sima a insistat asupra importanței dialogului în identificarea unor soluții adaptate nevoilor pacienților, subliniind că îmbunătățirea serviciilor medicale presupune implicarea tuturor celor care au responsabilități în acest domeniu.
„Cred cu tărie în valoarea parteneriatului, a comunicării deschise și a respectului reciproc. Doar împreună putem contribui la construirea unui sistem de sănătate mai accesibil, mai eficient și mai apropiat de nevoile oamenilor.”
Directorul CAS Dâmbovița a încheiat cu un mesaj care rezumă perspectiva din care ar trebui privite aceste eforturi, „Pentru că, dincolo de instituții, proceduri și cifre, sănătatea înseamnă oameni. Iar oamenii trebuie să rămână întotdeauna pe primul loc”.
AUTOR: F.S.














